Judete

O biserica de lemn din apropierea Lugojului va fi salvată de Ambulanța pentru Monumente. Și tu te poți număra printre voluntari

Biserica din lemn din Dragomirești va fi „salvată” de Ambulanța pentru Monumente. La acțiune puteți participa și d-voastră, ca voluntar, în perioada 5 – 16 aprilie.

Membrii Ambulanței pentru Monumente – mai mulți tineri arhitecți și studenți – au pornit în această aventură, drum pe care are nevoie de ajutor al voluntarilor.

„Acționăm asemenea unei <<ambulanțe>> adevărate, doar că în cazul nostru <<pacienții>> sunt mori de apă, biserici de lemn sau cule bănățene. Proiectul nostru, Ambulanța pentru Monumente Banat, se bazează pe voluntariat și implicarea comunităților locale, pe care le sprijinim în realizarea intervențiilor. Anul trecut am avut 4 intervenții de urgență la monumente degradate iar acum suntem pregătiți de un nou <<sezon!>>”, transmit cei care derulează acest proiect.

Despre biserica de lemn „Naşterea Domnului” de la Dragomireşti, com. Ştiuca, aflată la 20 de km de Lugoj, se crede că datează din 1754, deşi există suspiciuni că ea ar fi mai veche. Începuturile acestei biserici, potrivit tradiției locale, trebuie căutate în localitatea Zorlențul Mare, județul Caraș-Severin, aflată în vecinătatea Dragomireștiului, spre sud. Biserica ar fi fost construită aici, iar ulterior, spre mijlocul secolulul al XVIII-lea a fost vândută satului Dragomirești, unde, așezată pe o mică colină poate fi găsită și în prezent. Învelitoarea de şindrilă a bisericii , cât şi a micului turn de deasupra pronaosului, se găsesc într-un avansat stadiu de degradare, periclitând starea de conservare a monumentului și a decorului său pictat.

Ambulanţa pentru Monumente Banat face apel la voluntari pentru a salva această frumoasă bisericuţă care aparţine astăzi comunităţii ucrainene. Parohia Ortodoxă Ucraineană din Dragomireşti împreună cu Primăria Ştiuca vor asigura cazarea, masa şi materialele necesare intervenţiei. Intervenţia va avea loc între 5 – 16 aprilie 2019. Cei interesaţi să participe, să-şi aducă încălţăminte de lucru, sac de dormit, lanternă, izopren. Se acceptă şi voluntari pentru o perioadă mai limitată de timp.

Cei interesaţi să participe la această intervenţie sunt rugaţi să-şi confirme prezenţa la următoarele numere de telefon: stud.arh. Daiana Maciulschi 0756306007; stud. arh. Mădălina Nica 0732156597.

Proiectul Ambulanţa pentru Monumente Banat este un proiect cultural coordonat de Asociaţia pentru Patrimoniu Activ- PACT, în parteneriat cu Mitropolia Banatului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş- Severin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara.

Share
Published by
Dan Oancia

Recent Posts

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

O secundă ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

O oră ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

O oră ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

O oră ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

2 ore ago