Diverse

Slujbele de Paști în Episcopia Romano-Catolică Timișoara

În aceste zile, romano-catolicii și alți credincioși se pregătesc de Sfintele Paști. Episcopia Romano-Catolică din Timișoara a făcut public programul celebrărilor liturgice cu ocazia Săptămânii Mari şi a Solemnităţii Învierii Domnului Isus Cristos în Anul Domnului 2019.

În Vinerea Mare, 19 aprilie, Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, va oficia Celebrarea Patimilor şi Morţii Domnului nostru Isus Cristos începând cu ora 15.00 în biserica parohială din Timișoara VI Fratelia. În cadrul acestei celebrări se citesc „Patimile şi Moartea Domnului nostru Isus Cristos” după Sfântul Evanghelist Ioan, va avea loc dezvelirea Sfintei Cruci, iar după celebrare, ulterior, programul în biserică va continua printr-o Adoraţie Euharistică ce va dura până la ora 21.00.

Sâmbătă, 20 aprilie, are loc celebrarea Vigiliei Pascale (Învierea), care va începe la ora 20.00, în biserica parohială „Millennium” din Timișoara II Fabric cu ritualul Sfinţii Focului.

„Poporul va intra cu lumina nouă, binecuvântată, în biserică unde se va intona Praeconium-ul Pascal (Imnul bucuriei pascale). Va urma Liturghia Cuvântului, formată din mai multe lecturi şi Pasalmi din Vechiul şi Noul Testament, apoi Sfinţirea Apei de Botez, înnoirea Promisiunilor de la Botez şi apoi Liturghia Euharistică. La sfârşitul acesteia se va desfăşura Procesiunea de Înviere. Celebrant principal va fi Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara”, transmit reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice din Timișoara.

Duminică, 21 aprilie, Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara va celebra în biserica parohială din Timișoara III Elisabetin începând cu ora 10.00 Sf. Liturghie în limba maghiară la Solemnitatea Învierii Domnului Sfintele Paști.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

2 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

2 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

5 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

6 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

6 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

7 ore ago