Primăria Timişoara îi anunţă pe pe operatorii de reţele de comunicaţii că termenul limită până la care trebuie trecute în subteran cablurile de telecomunicaţii din zona centrală a Timişoarei este 15 mai 2019. După această dată, va fi reactivată acţiunea “Ghilotina”.
Primăria Timişoara îi atenţionează pe operatorii TV şi Internet că, dacă transferul din aerian în subteran nu va fi efectuat până la termenul limită de 15 mai, după această dată, cablurile rămase pe stâlpi vor fi tăiate. Municipalitatea face apel către cetăţenii, instituţiile publice şi societăţile comerciale din zona centrală, care au probleme cu transmisiile de voce/date, să se adreseze direct firmelor cu care au contracte în derulare, deoarece toţi operatorii au fost avertizaţi în mod repetat asupra obligativităţii trecerii cablurilor în subteran.
“Menţionăm că s-a început din zona centrală, deoarece operaţiunea face parte din procesul de pregătire a Timişoarei pentru exercitarea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. Precizăm că se va acţiona pe o întindere ceva mai amplă decât strict zona centrului istoric, respectiv de la bd. V. Pârvan până în zona Oituz. În zona istorică Cetate, cablurile au fost trecute în subteran deja, canalizaţia fiind realizată în cadrul proiectului de reabilitare cu fonduri europene. În această zonă mai sunt de preluat în subteran cabluri în Piaţa Ţarcului şi pe străzile Paul Chinezu, George Coşbuc şi Matei Corvin, unde se va acţiona în această perioadă. Vor urma străzile M. Eminescu, bd. CD Loga, străzi din zona Michelangelo-Pârvan”, anunţă reprezentanţii primăriei. După finalizarea trecerii în subteran în zona centrală, se va intra în cartiere. Cei din primărie susţin că există canalizaţii subterane disponibile şi că toate lucrările de investiţii la drumuri cuprind şi realizarea canalizaţiei subterane pentru cabluri.
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…