Social

Universitatea de Vest, din nou în topurile internaţionale

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă şi în acest an în Round University Ranking (RUR), ocupând poziţia 626 la nivel mondial (din 829 de universităţi) şi poziţia 3 la nivel naţional (din 3 universităţi). În zona cercetării (factor considerat cu 40% pondere în performanța globală a universităților din rankingul RUR), UVT ocupă prima poziţie la nivel naţional şi poziţia 534 la nivel mondial.

Pentru clasificarea din 2019 au fost ierarhizate 829 de universităţi din 80 de ţări, numărul acestora crescând faţă de anul 2018 (783 de universităţi din 74 de ţări). “Prezența Universității de Vest din Timișoara în clasamentul internațional RUR este de bun augur, ne situăm și de această dată în elita universitară din România, alături de universitățile din Cluj și București. Comunitatea academică din UVT onorează și prin acest rezultat bun, o nouă clasificare internațională de prestigiu în care suntem prezenți, aniversarea a 75 de ani de la
înființare, pe care UVT o sărbătorim în 2019”, arată rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Clasificarea Round University Ranking măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%) şi 6 domenii de studii: științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale.
Prezenta ierarhizare a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice şi scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc. şi prin interpretarea studiilor privind reputaţia academică.
În această clasificare, alături de Universitatea de Vest din Timișoara sunt prezente doar alte două universități din România, membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din București.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

O oră ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

O oră ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

2 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

16 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

18 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

19 ore ago