Sport

Au rezistat 70 de minute. ACS Poli pierde aşteptat la Ploieşti

Pentru echipa preferată a primarului Nicolae Robu, ACS Poli, a rămas doar joaca pentru onoare, trupa viola fiind retrogradat matematic. Spre lauda lor, elevii lui Valeriu Răchită îşi fac datoria în măsura posibilităţilor. Dacă runda trecută, ACS-ul a răsturnat multe pronosticuri învingând FC Argeş, astăzi a pierdut greu, la Ploieşti. Petrolul, aflată încă în lupta pentru locul 3 s-a impus cu 1-0 după un meci bun făcut de bănăţeni.

Petrolul Ploiești – ACS Poli 1-0

Răchită s-a întors la locul faptei, pe „terenul OZN” din Ploieşti, acolo unde a fost antrenor, manager şi a contribuit la construcţia arenei. De data asta în calitate de adversar. Şi cum spunea înaintea meciului, respectul se câştigă pe teren, elevii săi au făcut acest lucru, chiar dacă până la urmă au pierdut.

Poli a dominat prima parte, însă a avut o singură şansă de gol prin Bădăuţă. Gazdele au fost surprinse de jocul bun al violeţilor şi au avut două şanse destul de mici, prin Arnăutu şi Ţicu, dar la vestiare s-a intrat cu 0-0. În partea secundă însă, prahovenii au atacat mai mult, Rusu a avut câteva oportunităţi bune de a înscrie, apoi Arnăutu a marcat pe contraatac, minutul 70. Vizitatorii au răspuns târziu, iar Paramatti a fost aproape de a egala în minutul 88. S-a încheiat însă 1-0, trei puncte chinuite obţinute de Petrolul, care rămâne în luptă pentru locul 3 şi un eşec, dar cu capul sus pentru ACS Poli.

Petrolul: C. Lungu – Borţa, Ghinga (cpt.), Cr. Puşcaş, Ţicu – N. Popescu, M. Chindriş, Bucşa, Rob. Moldoveanu (Ţigănaşu 83′) – Bg. Rusu (Rob. Enache 73′), Arnăutu
Antrenor: Gheorghe Mulţescu

ACS Poli: D. Moldovan – Ţîgîrlaş, Paramatti (cpt.), Uyi, Vl. Olteanu – D. Codrea, L. Oprea (Daminescu, 88′) – Sidorenco (Golda 63′), Chemin, Buzan (Stere 78′) – Bădăuţă

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

UVT își extinde colaborările în regiunea Asia-Pacific

Universitatea de Vest Timișoara ia parte săptămâna aceasta la a 19-a ediție a conferinței și…

13 minute ago

Timișoara găzduiește Convenția Internațională de Cosmetologie, eveniment dedicate exclusiv cosmeticii profesionale din România

În perioada 3-5 martie 2026, Timișoara devine capitala înfrumusețării din România, aici organizându-se un eveniment…

39 de minute ago

O femeie certată cu regulile de circulație a lovit un bărbat și un copil pe trecerea de pietoni

„Zebra” nu a însemnat nimic pentru o șoferiță, care probabil se credea la ea în…

O oră ago

Si dacă poporul PSD nu-l mai vrea pe Bolojan premier, ce va face Grindeanu? Face ca “tata” dintr-un banc?

La doar o zi după ce, cu chiu, cu vai, multe întârzieri, piedici şi blocaje…

3 ore ago

Începând de luni, 2 martie, circulația rutieră va fi restricţionată în mai multe zone ale Timişoarei

La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara…

3 ore ago