Gunoi abandonat pe stradă
15.000 de lei a primit amendă Primăria Timișoara de la Garda de Mediu pentru gunoiul de pe străzi, din stații ale mijloacelor de transport în comun, de pe spațiul verde și din alte locuri. Prefectul de Timiș, Eva Andreaş, spune că nu mai accept această situaţie, dând ordin pentru formarea unei comisii de control.
În urma controlului Gărzii de Mediu, în perioada 8-14 mai, reprezentanții Primăriei Timișoara au fost amendați cu 15.000 de lei pentru că pe străzile urbei au fost constatate abandonări de deșeuri pe spațiile verzi, în stațiile mijloacelor de transport în comun și în alte locuri. Garda de Mediu a dispus măsuri pentru remedierea situației până în 14 iunie, iar prefectul de Timiș Eva Andreaș va emite un ordin prin care se va forma o comisie care va controla modul în care este realizată salubrizarea urbei de pe Bega.
„Noi atingem acest subiect de cel puțin un an. Voi emite un ordin al prefectului pentru a forma o comisie mixtă care va efectua controale, pentru că eu așa ceva nu mai accept, să arate orașul în halul în care arată. Să vedem și noi ce se întâmplă în municipiul Timișoara, eu am nenumărate sesizări de la cetățeni”, a spus prefectul de Timiș Eva Andreaș în Colegiul Prefectural de vineri.
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…
Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…