Afaceri

Preţurile apartamentelor din zona zero cresc cel mai mult la Timişoara

Apartamentele din zona centrală a Timişoarei au produs şi în primul trimestru al acestui an cea mai scumpire a preţului de vânzare din oraş. Avansul înregistrat aici a fost de 3,4% în medie. În majoritatea cartierelor au avut loc evoluţii pozitive ale preţurilor, anunţă cei de la Imobiliare.ro.

Imobiliare.ro: prețurile apartamentelor

Conform datelor portalului imobiliar, un plus de 3,4% a fost înregistrat în zona Ultracentral-Medicină-Piața Unirii, creşterea venind după un trimestru de scădere și unul de stagnare. Tot creșteri au avut loc și în Complex Studențesc-Dacia-Elisabetin-Olimpia-Stadion (+3,1%), în Central-Bălcescu-Take Ionescu-Piața Maria (+2,3%), în Girocului-Soarelui-Buziașului (+1%), dar și în Lipovei-Aradului (+0,6%).

Prețurile apartamentelor au scăzut trimestrul trecut într-un singur cartier timișorean. Este vorba despre Braytim, unde pretențiile vânzătorilor s-au diminuat ușor, anume cu 0,2% în decurs de trei luni. În Torontalului prețurile au stagnat, în vreme ce creșteri ușoare au fost înregistrate în Șagului-Dâmbovița-Iosefin-Steaua (+0,1%), Circumvalațiunii (+0,3%) și Bucovina-Simion Bărnuțiu-Gării-Dorobanților-Mircea cel Bătrân (+0,5%).

„În ceea ce privește clasamentul zonelor cu cele mai mari prețuri la apartamente, Ultracentral-Medicină-Piața Unirii se situează, în mod firesc, pe primul loc, la o distanță considerabilă față de cartierul de pe poziția secundă, anume Complex Studențesc-Dacia-Elisabetin-Olimpia-Stadion – este vorba despre o diferență de peste 200 de euro pe metru pătrat, de la 1.510 la 1.300 de euro pe metru pătrat util. Zonele de pe următoarele poziții sunt, însă, mult mai apropiate ca nivel de preț: un apartament poate fi achiziționat cu 1.250 de euro pe metru pătrat în Central-Bălcescu-Take Ionescu-Piața Maria, cu 1.220 de euro pe metru pătrat în Circumvalațiunii și, respectiv, cu 1.210 euro pe metru pătrat în Lipovei-Aradului”, arată analiza Imobiliare.ro.

Dacă ne referim la preţuri mici, în capitala Banatului zonele cu cele mai accesibile apartamente din oraș nu prezintă diferențe foarte mari de preț față de aceste din urmă trei zone. Cine doreşte un apartament ar trebui să scoată din buzunar 1.160 de euro pe metru pătrat în Șagului-Dâmbovița-Iosefin-Steaua, 1.170 de euro pe metru pătrat în Braytim, 1.180 de euro pe metru pătrat în Bucovina-Simion Bărnuțiu-Gării-Dorobanților-Mircea cel Bătrân, 1.190 de euro pe metru pătrat în Girocului-Soarelui-Buziașului și, respectiv, 1.200 de euro pe metru pătrat util în Torontalului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

49 de minute ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

O oră ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

18 ore ago