Administratie

Primăria are planuri de făcut benzi suplimentare de circulaţie, pe Aleea Ripensia şi în Calea Buziaşului

Specialiştii din Primăria Timişoara care au eliminat banda specială de circulaţie pentru vehicule de intervenţie şi mijloace de transport în comun de pe strada Cluj, vor să mai realizeze încă o bandă pe Aleea Ripensia, acolo unde a fost dus tot traficul auto. Asemenea soluţii se gândesc şi pentru alte zone, una dintre acestea fiind sensul giratoriu de la AEM.

Primăria intenționează să lărgească la 4 benzi Aleea Ripensia

După ce şi-au dat seama că au încurcat total circulaţia prin eliminarea benzii de circulaţie pentru vehiculele de intervenţie şi transport în comun pe strada Cluj, specialiştii din Primăria Timişoara caută acum soluţii pentru rezolvarea problemei. Iar aceasta va însemna realizarea unei noi benzi, suplimentare, pe Aleea Ripensia. Toată lumea se plânge, traficul rutier e „gâtuit”, transportul în comun întârzie tot mai mult, iar cea mai mare problemă e accesul ambulanţelor. Șoferii acestora se plâng că nu pot ajunge dinspre staţia de la Spitalul Judeţean spre zona de nord a oraşului. Din păcate, primarul Nicolae Robu nu consideră că acolo a apărut o problemă şi nici nu se gândeşte la reluarea traficului pe banda specială pe strada Cluj. „Este în dezacord total cu realitatea”, susţine acesta, referitor la plângerile timişorenilor

Soluţia? Mai facem o bandă în plus pe Aleea Ripensia. Din păcate, nu ştim când, respectiv dacă aceasta va funcţiona.

„Trebuie realizată a patra bandă, pe Aleea Ripensia, trebuie să avem o bandă dedicată pentru transportul în comun şi pentru Salvare, ISU. Este obligatoriu să avem aşa ceva şi asta se va face. Pe strada Cluj se circulă excepţional, nu mai există acele cozi la intrarea pe Liviu Rebreanu, descărcarea este acum imediată. Dacă vă aduceţi aminte, la orele de vârf era cumplit. Sigur, un bulevard atât de încărcat de trafic nu poate fi descărcat automat de tot ce intră pe el, dar se intră mult mai uşor acum. Se impun şi alte intervenţii. Eu am mai explicat şi altădată, trebuie să vezi sistemul de trafic în ansamblul lui, intervenţiile punctuale nu rezolvă problemele”, spune primarul. Când se va face această nouă bandă nu ştim, cum nu o ştie nici edilul. Doar „pe parcursul acestui an”, spune Robu despre investiţia pe Ripensia, una care vine după ce strada respectivă a fost spartă în luna august a anului 2017 și refăcută.

Banda suplimentară a devenit în ultima perioadă laitmotivul îmbunătăţirii circulaţiei din Timişoara. Iar vizată acum este legătura dintre Calea Buzaşului, Bulevardul Rebreanu şi ieşirea spre Moşniţa, adică sensul giratoriu din faţa AEM. Deşi generos, acesta va mai avea încă o bandă de circulaţie, susţine Robu.

„Noi avem un proiect, să mai facem încă o bandă în giraţia de la AEM, în Calea Buziaşului, pentru că acolo este un alt nod de sufocare. Bulevardul Liviu Rebreanu aduce foarte multe maşini şi ele nu pot fi preluate de acea intersecţie. Vom face şi acolo o descărcare mult mai bună, vom creşte capacitatea acelei intersecţii. Pe Calea Aradului avem intervenţii, vom interveni cât de curând şi pe str. Michelangelo şi e o preocupare specială a noastră fluidizarea traficului pentru că ştim cât de multă lume este afectată”, a mai declarat Nicolae Robu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Reforma lui Bolojan taie 150 de posturi din schema de personal a Primăriei Timișoara

Deși a început deja să elimine din posturile din structura de personal, Primăria Timișoara nu…

10 minute ago

Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Participare de gală! Județul Timiș a fost promovat zilele acestea (3-5 martie 2026) la un…

42 de minute ago

De ce a fost schimbat managerul de la Babeș. Fritz: ”După o anumită perioadă e sănătos să existe o schimbare”

Schimbarea managerului în funcție de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, a dus…

3 ore ago

Primarul Timișoarei nu dorește interzicerea sălilor de jocuri de noroc, ci gruparea loc pe două – trei străzi, din zonele industriale ale orașului

Intenția Primăriei Timișoara nu este de a expulza total acest tip de îndeletnicire din oraș,…

3 ore ago

Dominic Fritz răspunde negativ preluării, pentru reabilitare, a patru obiective de către Consiliul Județean: ”Demersul este politic, mai degrabă decât administrativ”

Demersul lansat de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, pentru a prelua patru obiective din…

3 ore ago

Se reia campionatul de baschet. Deplasare lungă, dar joc accesibil pentru alb-violeți

Liga Națională de baschet se reia după ce naționala de seniori a jucat dubla cu…

4 ore ago