Administratie

De ce a fost schimbat managerul de la Babeș. Fritz: ”După o anumită perioadă e sănătos să existe o schimbare”

Schimbarea managerului în funcție de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, a dus la apariția în mediul public a numeroase opinii defavorabile. Cristian Oancea a condus unitatea medicală într-o perioadă dificilă și a ridicat mult nivelul medical al acesteia. Mandatul său expira la finalul lunii martie, iar el a fost anunțat că nu i se va mai prelungi. De ce aceasta, spune, sec, primarul Dominic Fritz.

Municipalitatea timișoreană are în subordine trei unități medicale. Primarul Dominic Fritz spune că atunci când a preluat mandatul a găsit la toate trei manageri cu carnet de partid la PNL. ”Când am devenit primar am găsit toți trei manageri de spital erau membrii PNL. Faptul că vorbesc de politizare e amuzant. Numirile pe care le-am făcut acum nu au fost persoane implicate în partid (n.r. USR). Carnetul nu e o interdicție, dar nici nu joacă rol în numire. Toate trei unități medicale au trecut prin reașezări, dar nu am de gând să rămână acolo directori interimari”, a declarat Fritz.

Despre motivul pentru care s-a decis ca mandatul lui Oancea la Babeș să nu fie prelungit, răspunsul lui Fritz a fost unul sec: era timpul pentru o schimbare. ”După o anumită perioadă, e sănătos să existe o schimbare de management”, a mai spus primarul, care a subliniat că crede că Oancea a făcut o treabă bună pe postul ocupat.

Edilul-șef a vorbit și despre viitorul spitalului, dar și despre proiectul de a uni toate unitățile medicale sub o singură umbrelă. ”La Babeș există o întrebare despre viziune: să fie spital propriu-zis și dacă pe termen mediu să fuzioneze cu Municipalul, a mai fost ideea de a deveni institut național, una pe care eu nu o împărtășesc. (…) Ideea de a concentra toată puterea, ce investești, cum investești, nu cred că e bună. Nu e normal să dai cheia tuturor spitalelor unui singur om, nu e bine”, a încheiat Dominic Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

10 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

10 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

11 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

11 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

14 ore ago