Universitatea Politehnica Timisoara
Universitatea Politehnica Timișoara, Academia Română – filiala Timișoara, Universitatea din Nis (Serbia) și Societatea Română de Acustică au organizat cea de-a XV-a ediței a Conferinței Internaționale „Acoustics and Vibration of Mechanical Structures” – AVMS-2019. Evenimentul s-a desfășurat în amfiteatrul filialei timișorene a Academiei Române, astăzi, 30 mai.
Universitatea Politehnica Timisoara
Peste 60 de lucrări științifice ale unor specialiști din domeniul acusticii au fost reunite în cadrul eveniemntului. Au fost specialiști din România, Serbia, SUA, Polonia, Ungaria, Cehia, Belgia, Brazilia. În programul conferinței au fost incluse și 4 prelegeri plenare ale unor prestigioși specialiști din Polonia, SUA, Serbia și China.
Principalele teme abordate în cadrul conferinței sunt legate de:
Lucrările conferinței, desfășurată în zilele de 30 – 31 mai 2019, vor fi publicate, ca și la ediția precedentă, de jurnalul „Springer Proceedings in Physics”, cu indexare Web of Science (ISI), fiind cea de-a treia ediție a care beneficiază de indexare ISI.
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.03.2026, unde se vor executa reparaţii…