Sport

Vor doar să învingă „câinii”! „Leii” merg la Bucureşti pentru un nou joc

Meciul al doilea dintre SCM Timişoara şi Dinamo Știința București va avea loc miercuri, 15 mai, de la ora 18.00, în deplasare, în Capitală. Scorul partidelor este 1-0 pentru gruparea violetă, care cu o victorie poate închide această serie semifinală din grupa 5-8.

Dragoș Diculescu

„O să abordăm meciul din deplasare, la fel ca cel de pe teren propriu. Sperăm să ne impunem din primele minute şi să arătăm că locul nostru era în semifinală. De această dată va fi un meci mai dificil, cred că se va pune accent şi pe apărare, dar dacă avem atitudinea din primul meci, cu siguranţă ne vom impune. Mă motivează şi faptul că pe banca cealaltă este şi antrenorul naţionalei, Tudor Costescu, dar ne dorim cu toţii să ne luăm revanşa şi după meciul din Cupa României”, a spus Dragoş Diculescu, unul din marile câştiguri ale echipei din acest sezon.

Reamintim, în primul meci, Timişoara a învins Dinamo într-un meci cu peste 200 de puncte, 115-87. Cele două echipe s-au mai întâlnit în acest sezon de mai multe ori. În prima parte a sezonului, SCM a învins şi acasă şi afară Dinamo, iar apoi în Cupa României, bucureştenii au eliminat surprinzător trupa viola, după ce ambele grupări s-au impus pe teren propiu, dar trupa din capitală a avut un coşaveraj mai bun.

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

“Bizoni” la volan. Amendaţi după ce au blocat accesul în clinici medicale sau grădinițe

De la începutul acestui ani, peste 300 de şoferi au fost sancționați de polițiștii locali…

3 minute ago

Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat: piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde

Schimbare în bine! Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a…

9 minute ago

O nouă față pentru centrul orașului Sânnicolau Mare: piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde, cu sprijin european

Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în…

19 minute ago

Antrenorul de primari. Reforma administrativă de la Simonis cetire

N-au trecut patru mandate cu primari aleși în noile unități administrative înființate după referendumuri de…

3 ore ago

Invitație… dulce la Ghiroda! Târgul Apicol se întoarce în acest weekend cu o ediţie aniversară

Sâmbătă şi duminică la Ghiroda se va desfăşura tradiţionalul Târg Apicol, ajuns la ediţia aniversară…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 5 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago