Ploi și descărcări electrice.
Mai multe localități din Timiș și Caraș-Severin sunt afectate și astăzi de un nou cod portocaliu de ploi emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). De altfel, ambele județe se află sub cod galben până la ora 23.00.
Timp de cel puțin o oră, în intervalul 15.30 – 16.30, sunt așteptate averse torențiale care vor cumula 35 – 45 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, grindină de dimensiuni mici și medii.
Localitățile din Timiș afectate de codul portocaliu sunt Lugoj, Coșteiu, Nădrag, Găvojdia, Victor Vlad Delamarina, Tomești, Bolduri, Traian Vuia, Fârdea, Criciova, Bârna și Știuca. În Caraș-Severin sunt afectate Fârliug și Sacu.
Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…
Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…
Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…