Coliziune între un tir și un autobuz în Arad
Accident grav petrecut seara trecută, în zona industrială din Arad. Un autobuz și un tir s-au tamponat puternic, iar în urma accidentului au rezultat 11 victime, dintre care două femei se află în stare gravă.
Accidentul a avut loc în jurul orei 23.20, pe strada Ovidiu. Șoferul autobuzului, în vârstă de 46 de ani, din Livada, conducea pe strada II, din zona industrială vest, iar la intersecția cu strada Ștefan Tenețchi nu a respectat semnificația indicatorului „oprire”, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu tirul. La volanul autotractorului în cuplu cu semiremorcă se afla un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Brașov.
În urma tamponului, două femei au suferit răni grave, iar alți 9 pasageri din autobuz au fost ușor răniți, cu toții muncitori ieșiți din schimb. La fața locului s-au deplasat trei ambulanțe SMURD, o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și trei ambulanțe SAJ, dar și echipaje ale poliției.
[ngg src=”galleries” ids=”4595″ display=”basic_thumbnail”]
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…