Tații și copiii între 6 și 10 ani mai au la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie la „Father and son/Father and daughter challenge”. Va fi un eveniment cu mișcare în aer liber în Parcul Botanic din Timișoara.
Competiție în aer liber, în Parcul Botanic din Timișoara, pentru tați și copii
Aventura va avea loc în 15 iunie, iar înscrierile se pot face pentru următoarele categorii: băieți – Zmeii (6-7 ani) și Voinicii (8-10 ani) și fete – Zânele (6-7 ani) și Prințesele (8-10 ani).
Competiția distractivă cuprinde trei trasee cu niveluri diferite de dificultate, cu probe care au la bază jocuri de colaborare și încredere între tată și copil. Deși în centrul atenției se află tații și copiii, organizatorii încurajează ceilalți membri ai familiei să vină la eveniment și să îi susțină.
„Suntem primii organizatori de evenimente sportive din România care au înțeles și au promovat atașamentul sănătos față de familie prin intermediul miscării în aer liber” a spus Bogdan Umanschi, coordonatorul echipei „Father and son/Father and daughter challenge”.
Vă puteți înscrie până în data de 10 iunie, prețul kitului de participare fiind 100 lei.
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…