Social

În Timiș, volumul contează! Prețul colectării gunoiului va fi în funcție de cantitatea aruncată în pubela de acasă

În următoarea perioadă, în Timiș, veţi plăti gunoiul atît cât veţi arunca. Dacă veţi colecta selectiv și volumul de gunoi rezidual va fi mai mic, atunci și prețul va fi în concordanță. ADID Timiș împreună cu RETIM Ecologic Service SA introduc un nou sistem de colectare și de calcul al facturii pentru salubritate, în funcție de volum.

Până acum, calculul facturii de salubritate s-a realizat în funcție de numărul de persoane din gospodărie sau din asociația de proprietari, cu un tarif fix per persoană. Sistemul de calcul va fi schimbat ca urmare a adoptării Ordonanței de Urgență 74 din luna iulie 2018, prin care se solicită implementarea unor instrumente economice care să ajute România să atingă țintele de reciclare și de reducere a cantităților de deșeuri. În acest moment, în medie, gospodăriile individuale (case) din județul Timiș depozitează în pubela destinată deșeurilor reziduale de cel puțin șapte ori mai multe deșeuri decât plătesc și colectează de 2-3 ori mai puțin deșeuri reciclabile decât au fost prognozate. Capacitatea excedentară se datorează deopotrivă frecvenței de colectare ridicate și a volumului mare al recipientelor de colectare puse la dispoziție. Astfel, în zona de case, o colectare care presupune golirea pubelei negre, pentru deșeuri reziduale, de 240l, de două ori pe săptămână în mediul urban sau o colectare a pubelei de 120l o dată pe săptămână în mediul rural, este mult mai mare decât nevoia reală a cetățenilor. De acum se va depozta mai responsabil, pentru că plata va fi per volum. Mai ales că o tonă de deșeuri care ajunge să fie depozitată duce la plata către Fondul pentru Mediu a unei taxe de depozitare (actualmente redenumită contribuția pentru economia circulară) care este de 30 de lei per tonă în anul 2019 și care va crește la 80 de lei per tonă în anul 2020.

Din acest an, tarifele de colectare vor fi stabilite în lei per recipient/ lună fiind influențate de frecvența de colectare și de volumul recipientelor. Tarifele vor fi comunicate în perioada imediat următoare, după ce Consiliul Director al ADID Timiș le va aproba. „Dacă frecvența este mai mică va scădea tariful pe tonă. Se va raporta la fiecare gospodărie ce capacitate colectăm în fiecare lună. în baza fiecărei capacități să fie un volum. Dacă suntem o familie de trei persoane scoatem 150 de litri pe lună. Noi ar trebui să umplem o pubelă de 120 de litri în proporție de 15 la sută. În realitate pubelele sunt pline sau aproape pline cu diverse alte deșeuri depozitate necorespunzător. În momentul în care pui la dispoziția unui utilizator un volum, el îl umple, îl folosește, Fie că este vorba de pubele de 120 de litri, fie că este vorba de 240 de litri, acestea sunt umplute. Eu, la același preț, ajung să plătesc pe cât arunc, volumul scos la colectare”, a spus Dan Pascu, director general marketing și economic Retim.

Pentru a plăti mai puțin pentru factura de salubrizare, ADID Timiș împreună cu RETIM Ecologic Service SA le recomandă cetățenilor să evite risipa de alimente, să colecteze separat deșeurile reciclabile (care reprezintă 60-70% din totalul volumulului deșeurilor generate) și să nu depoziteze alte tipuri de deșeuri decât cele reziduale în pubela neagră.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…

3 minute ago

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

43 de minute ago

Zborurile de marți dinspre Timișoara spre Dubai au fost anulate

Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…

O oră ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…

O oră ago

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago