Administratie

De ce nu are primăria o parcare mare în zona centrală a Timişoarei? Toată lumea e împotriva municipalităţii!

Primarul Nicolae Robu a tras concluziile şi a aflat de ce nu are primăria o parcare mare în zona centrală. De la juriştii Universităţii de Vest, la Ministerul Educaţiei, la guvernul Ponta şi Consiliul Judeţean Timiş, toţi sunt împotriva instituţiei municipalităţii şi a administraţiei Robu.

Nicolae Robu

Primarul Timişoarei se luptă de ani de zile cu tot felul de proprietari şi legi potrivnice pentru a face ce nu s-a făcut de jumătate de secol în Timişoara, spune din nou acesta. Iar pe lista (ne)realizărilor este şi lipsa unei parcări de mari dimensiuni în zona centrală. Cum nu găseşte soluţii pentru această problemă, edilul-şef s-a gândit să mai încerce încă o dată cu o altă variantă, alternativă, şi a lansat un sondaj pe această temă, întrebând plebea dacă ar fi de acord cu o nouă parcare, ridicată la aproximativ un kilometru de zona centrală – Piaţa Unirii. Unde? Pe un teren care nu aparţine municipalităţii şi pentru care nici nu a cerut părerea proprietarului, Universitatea de Vest Timişoara, pentru a se gândi măcar la o asemenea investiţie. Nu am vorbit cu rectorul Marilen Pirtea, pentru că e plecat, spune Robu, admiţând că sondajul e doar unul pur teoretic.

„Terenul e în zona Penitenciarului, unul care nu aparţine primăriei. În spaţiul public se vorbea de locaţie, nu înţelegeam de ce nu se fac, administraţia de atunci nu îşi asuma niciun proiect mare. Jumătate de secol nu s-a făcut nimic de anvergură aici, un pod, pasaj, spital, nicio clădire, sală de sport, a fost întro amorţeală, o letargie, lumea se împăcase cu situaţia. Am reuşit să scot oraşul din acea stare, să îl scutur puţin, a avul loc această trezire, erau mulţumiţi cu o anumită linişte. Chiar dacă asta se întoarce împotriva mea. Oraşul se schimbă radical, aşa cum am reuşit să îl schimb. Primăria nu are terenuri în zona centrală, eu am ochit terenul de la Oituz cu Popa Şapcă. Un loc ideal, ani de zile am încercat un parteneriat cu UVT, să înlăturăm paragina de acolo printr-un complex de clădiri, care ar fi cuprins un centru de artă, ştiinţă, Multiplexity, care să fie administrat de de UVT şi construit de primărie, plus o parcare, acel parteneriat nu a putut fi făcut, juriştii de la UVT nu îşi dau avizul, nu mă pronunţ peste ei, cert este că nu s-a putut obţine dreptul de a construi acolo”, a delcarat Nicolae Robu.

Nu doar situaţia de la fosta Popotă a Jandarmeriei, cu terenul primit de UVT, e „împotriva” primăriei, ci tot ce e teren bun de parcare în centru e afectat de câte un duşman al municipalităţii. Problema unei astfel de parcări există de ani buni, iar Nicolae Robu nu înţelegea de ce administraţia precedentă, una „rea” care nu îşi asuma niciun proiect, nu făcea o asemenea parcare. Ulterior a descoperit, când a devenit primar, că totul şi toată lumea e împotriva municipalităţii!

„Am încercat să construiesc la Bega, în spate, dar guvernarea Ponta l-a dat unei firme private, am dat în judecată hotărârea dă guvern şi am câştigat în primă instanţă. Din 2013 nu am avut acel teren, sper să am acel teren după ce se judecă şi la Înalta Curte de Casaţie. Am solicitat terenul de peste drum de Hotelul Timişoara, la Comisariatul Militar Judeţean, se poate face o mare parcare acolo, dar terenul e al CJT, că s-a făcut transfer la ei, normal era să fie trecute la municipalitate nu la Consiliul Judeţean. Nu să dispună ei de proprietăţi în oraşe, e la mintea cocoşului! E bine, asta e, eu sunt dispus chiar să cumpăr terenul. Să facem asociere, pe banii primăriei facem o parcare. S-a făcut o prostie de cineva de la CJT, un Plan Urbanistic Zonal, în care se face nu ştiu ce regim de înălţime cu trei patru etaje, ce e prostia asta să te limitezi singur! Un etaj de clădire de palat istoric, aşa cum sunt în zonă, se fac două de parcare. Despre terenul pentru care am făcut sondajul m zis hai să văd, e un teren tot al UVT (n.r. în spatele Penitenciarului, lângă noua sală de sport a universităţii), e mai departe, la un kilometru, lângă Penitenciar. Sper să facem măcar acum un parteneriat. UVT are altceva de făcut cu banii, nu să investească”, a mai declarat Nicolae Robu.

Despre vechiul amplasament „ochit” de primar, aşa cum chiar el spunea, s-a oferit la schimb UVT campusului de la Liceul CFR, chiar dacă universitatea a cerut Liceul Electromotor, pentru a face aici un liceu al acestei universităţi. Întrebat asupra locaţiei unităţii locale, Robu s-a făcut că nu ştie şi a insistat cu campusul de la Liceul CFR, dar nici acest schimb nu s-a putut face, iar parcarea a picat din cauza legislaţiei proaste, care impune obţinerea unui acord de la Ministerul Educaţiei, care nu a fost de acord.

Cu sondajul deja realizat, Robu spune că nu va face presiuni asupra rectorului Marilen Pirtea, coleg de partid cu el, iar dacă ideea de parteneriat public privat lansat de UVT pentru o parcare la intersecţia străzilor Oituz şi Popa Şapcă se va concretiza va da aprobare negreşit, chiar dacă se suprapune pentru planurile încă departe de realitate a primarului. Cât despre folosirea terenului menţionat în sondaj, Pirtea nici măcar nu a fost întrebat de idee, chiar dacă terenul e al UVT: „Domnul rector nu trebuie presat, dar nu am discutat încă înainte de sondaj. Categoric! Vor primi aprobare pentru parcare, mai ales dacă se face fără bani de la primărie”.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

8 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

9 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

9 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

9 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

10 ore ago