Social

Judeţul Timiş primeşte bani în plus pentru protecţia împotriva inundaţiilor

Trei obiective hidrotehnice din Timiş au fost incluse pe lista celor care vor primi bani suplimentari de la buget pentru a proteja împotriva efectelor inundaţiilor. Prin intermediul unei Hotărâri de Guvern, adoptate în această săptămână, bugetul Ministerului Apelor şi Pădurilor a fost majorat cu 194 de milioane de lei, în cel mai vestic judeţ al ţării urmând să ajungă nu mai puţin de 2,7 milioane de lei.

Trei obiective importante din judeţ vor beneficia de o atenţie suplimentară din partea specialiştilor în domeniul apelor, după ce au primit finanţare suplimentară de la bugetul de stat. Primul obiectiv este digul aflat pe partea stângă a râului Bârzava, în amonte de podul rutier de la Partoş, din comuna Banloc. Aici vor avea lucrări de punere în siguranţă pe o lungime de 800 de metri, iar suma utilizată va fi de 1,8 milioane de lei. Investiţii se vor face şi în intravilanul Lugojului, pe malul Timişului, aici se va lucra la refacerea apărării malului, pentru 1,4 milioane de lei. Un ultim obiectiv este digul existent pe malul Timişului, în aval de podul de la Parţa. Aici se va lucra pe o lungime de 50 de metri, iar suma necesară şi alocată de la buget este de 80.000 de lei.

Problemele la obiectivele menţionate au fost stabilite după ultimele inundaţii. Ca urmare a discuţiilor purtate în cadrul Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, convocat la Prefectură, specialiştii din domeniu au stabilit obiectivele care necesită intervenţii rapide. Odată decise aceste obiective, solicitările au fost trimise de prefectul de Timiş, Eva Andreaş, la Bucureşti, finanţarea fiind rezolvată în timp util, pentru a se evita apariţia din nou a unor situaţii nedorite în perioada următoare.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

30 de minute ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

46 de minute ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

17 ore ago