Politica

Pro România e fermă: votăm moţiunea de cenzură

Săptămâna viitoare viaţa politică va intra în fierbere odată cu votarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Iar Pro România a decis, partidul va vota destituirea cabinetului actual.

Pro Romania Timiș

Mai sunt câteva zile până când PSD îşi va putea testa fidelitatea, cu ocazia votului la moţiunea de cenzură înaintată de restul partidelor din parlament. Votul va fi la limită, iar orice „trădare” va conta. Dar, până să vedem dacă apar rebelii social-democraţi, Pro România a decis să contribuie cu toate forţele la căderea guvernului, votând moţiunea în bloc.

„Toată ţara fierbe odată cu depunerea acestei moţiuni. Eu, împreună cu toţi colegii din grupul Pro România votăm moţiunea. Considerăm că în acest moment avem nevoie de un alt guvern. Din discuţiile purtate la Ministerul Finanţelor, deficitul la încasări este de 5,8 miliarde de lei, trei miliarde numai din TVA, iar aici vorbim din cel real, nu din cel ce trebuie scos la suprafaţă. În aceste condiţii este imposibilă continuarea guvernării. Trebuie să ne gândim la TVA mărită, la stoparea cheltuielilor pentru programul Prima Casă, la majorările necontrolate de pensii. Cei care se ocupă de destinele ţării sunt pe un drum greşit”, a declarat, joi, deputatul Pro România de Timiş, Adrian Pau.

Colegul său, conducătorul filalei din Timiş, Nicolae Birău, a anunţat că a participat la discuţiile purtate la Bucureşti, la Biroul Naţional al partidului, şi că s-a hotărât susţinerea în continuare a unei eventuale candidaturi a lui Sorin Câmpeanu la postul de prim ministru, dacă se va ajunge la schimbarea Executivului Dăncilă. De asemenea, Corina Creţu va fi susţinută pentru un post de comisar european.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

4 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

4 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

6 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

7 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

8 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

8 ore ago