Politica

Tot mai izolat în partid, Nicolae Robu ameninţă cu demisia din funcţia de preşedinte al PNL Timiş

Nicolae Robu şi-a ameninţat colegii de partid că demisionează din funcţie şi candidează ca independent la Primăria Timişoara, fără a impresiona însă pe nimeni. Robu a ajuns tot mai izolat în organizaţie, după ce ar fi fost părăsit inclusiv de secretarul general Alin Popoviciu şi susţinătorii acestuia. Situaţia de acum seamănă tot mai mult cu cea de după alegerile parlamentare din 2016.

La solicitarea primarilor dizidenţi din PNL Timiş, vineri după-amiaza a avut loc o întâlnire dintre aceştia şi preşedintele organizaţiei, Nicolae Robu. Întâlnirea s-a extins însă, la ea participând şi membrii Biroului Politic Judeţean al fililaei. „Chiar am fost extrem de surprins de deschiderea pe care a avut-o pentru această întâlnire”, ne-a mărturisit Alin Nica, primarul comunei Dudeştii Noi, lider al „dizidenţilor”. Aflaţi de mai mult timp în conflict cu Robu, aceştia au solicitat, pentru ca să se întoarcă în filială, asumarea răspunderii pentru eşecul dezastruos de la alegerile europarlamentare. De asemenea, primarii n-au renunţat la mai vechea doleanţă privind dizolvarea BPJ şi alegerea unuia nou. De menţionat că, la ultimele alegeri, primarii dizidenţi au obţinut rezultate mult peste media pe judeţ (chiar şi peste 40%), în timp ce în Timişoara lui Robu PNL a avut doar 23%.

Nicolae Robu n-a fost de acord cu aceste solicitări, iar la un moment dat a ameninţat/şantajat cu demisia din partid şi o candidatură ca independent la Primăria Timişoara. „Şi acum credeţi c-o să ne punem chiloţii în cap şi o să vă rugăm: Nu ne părăsiţi, nu ne părăsiţi?”, a intervenit Nica. Moment în care Robu s-a declarat jignit şi a vrut să părăsească sala. De menţionat că, după mult timp, Robu a avut foarte puţini susţinători în sală. Mai mult, el a fi fost părăsit şi de oamenii secretarului general Alin Popoviciu. De altfel, aflat lângă Robu la prezidiu, Popoviciu a tăcut mâlc la această întâlnire şi n-a sărit în ajutorul lui Robu, aşa cum o făcea în alte dăţi. Şi asta, spun surse din PNL, după ce într-o şedinţă de BPJ desfăşurată cu o zi înainte, Robu ar fi fost de acord cu demiterea lui Popoviciu din funcţie. Acesta a primit însă în Birou un vot de suţinere.
Mai mult, vineri, mai mulţi membri ai BPJ au anunţat că sunt de acord să demisioneze dacă acest lucru va conduce la o pace în organizaţie. Ori în momentul în care peste o jumătate dintre membrii BPJ demisionează, acesta se dizolvă şi trebuie organizate noi alegeri. „Robu este tot mai izolat în filială, iar situaţia seamănă izbitor cu cea de după alegerile din 2016”, ne-a declarat o sursă din partid. În iarna lui 2016, după alegerile parlamentare, peste 50% din membrii BPJ, chiar apropiaţi ai lui Robu, i-au cerut demisia, El a şi demisionat atunci, dar a fost repus în funcţie printr-un fax trimis de conducerea centrală a partidului.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

3 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

5 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

7 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

10 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

10 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

11 ore ago