Invatamant

Vietnamezii se întorc la UPT. Diplome și medalii pentru foștii profesori

În perioada 1968 – 1982, ca urmare a unui acord încheiat între România și Vietnam, mai mulți studenți vietnamezi și-au făcut studiile în România, peste 500 fiind absolvenți ai Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara. În acea perioadă, statul vietnamez, distrus de război, avea nevoie de specialiști care să pună umărul la reconstrucția țării, iar regimul comunist din România i-a accepta la studii. Mulţi dintre foștii studenți vietnamezi în Timişoara au ajuns acum în funcții importante în stat şi au numai cuvinte de laudă la adresa Școlii Politehnice timișorene.

În urmă cu un an, în august 2018, un grup de vietnamezi, foști studenți ai Institutului Politehnic „Traian Vuia”, cum se numea instituția în perioada 1969 – 1974, a revenit în universitatea în care au învățat, pentru o întâlnire de suflet. Au rememorat, cu această ocazie, alături de colegii lor români, momentele plăcute petrecute în perioada studenției, și-au reamintit echipele care se formaseră atunci între studenți români și vietnamezi, pentru a-i învăța limba română, limbă pe care, deși nu au mai folosit-o de peste 40 de ani, o vorbesc încă foarte bine.

Acum, statul vietnamez dorește să-și exprime recunoștința față de cei care i-au ajutat atunci când au avut cea mai mare nevoie. Astfel, sâmbătă, 22 iunie, începând cu ora 12:00, o nouă delegație din Vietnam, va fi prezentă în Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara, pentru o festivitate de înmânare a unor diplome și medalii din partea Guvernului vietnamez, în semn de recunoștință pentru ceea ce a făcut pentru ei România și, în particular, Politehnicii timișorene, atât din punct de vedere profesional, cât și uman. În cadrul festivității, vor fi acordate diplome Universității Politehnica Timișoara și Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, precum și medalii pentru foști profesori.
Diplomele și medaliile din partea Guvernului vietnamez vor fi înmânate de Bui Trong Dinh, vicepreședintele Asociației de Prietenie Vietnam – România. Dintre profesorii de atunci, mai e în viață doar Francisc Carol Klepp, care va fi prezent la eveniment și le va vorbi din nou foștilor săi studenți. Celelalte medalii vor fi înmânate urmașilor profesorilor de atunci, copii sau chiar nepoți.
Promotorul întregii acțiuni este Vu Quang Trinh, fost student la Politehnica timișoreană, în prezent om de afaceri, care va înmâna Universității Politehnica Timișoara și Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului „cadouri de amintire” din partea foștilor studenți vietnamezi.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

2 ore ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

20 de ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

20 de ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

21 de ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

21 de ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

22 de ore ago