Diverse

Aeroportul Internaţional Timişoara beneficiază de două proiecte importante din fonduri europene / VIDEO

Aeroportul Internaţional Timişoara este unul dintre principalii beneficiari din Timiş în ce priveşte banii acordaţi prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare. Există două proiecte mari destinate AIT, a spus Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene, cel pentru un nou terminal pentru curse externe, dar şi un proiect pe securitate şi protecţie la incendii.

Timişul va beneficia, în continuare, de importante sume alocate prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare – POIM, a anunţat Roxana Mînzatu, care s-a aflat ieri în orașul de pe Bega. Unul dintre principalii beneficiari este Aeroportul Internaţional Timişoara, aici fiind în curs de implementare două proiecte mari, unul pentru construirea noului terminal pentru curse externe, respectiv un proiect destinat securităţii şi protecţiei la incendii. 

„Pentru proiectul terminalului curse externe la Aeroportul Internaţional Timişoara, contractul de lucrări e în derulare, suma alocată prin POIM este de 30 milioane de lei, acesta ar trebui finalizat în luna decembrie. Avem în pregătire un al doilea proiect la aeroport, acesta se referă la dotări de securitate şi incendii, este alocată suma de 51 de milioane de lei, tot pe POIM”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

8 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

11 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

12 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 ore ago