Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi pentru aproape întreaga țară. Astăzi, 31 iulie, între orele 15.00 – 23.00, sunt așteptate ploi abundente în toate județele din vestul țării, în Crișana, Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania și în tot Banatul.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. În intervalul menționat anterior se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…