Social

Începe ISWinT, festivalul care va schimba… ziua de mâine

Marți, 23 iulie, la ora 16:00, în sala festivă a Liceului de Muzică „Ion Vidu”, se dă startul ediției 2019 a Festivalului ISWinT (International Student Week in Timișoara), cel mai amplu proiect organizat de către Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Tema ediției de anul acesta este „Learn today, change tomorrow” („Învață azi, schimbă ziua de mâine!”).

Festivalul ISWinT se desfăşoară sub patronajul Parlamentului European, al Guvernului României și al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. În cadrul acestui proiect, Timișoara va găzdui, timp de zece zile, peste 130 de studenți din întreaga lume. Tema ediției de anul acesta este „Learn today, change tomorrow” („Învață azi, schimbă ziua de mâine!”), prin care studenții sunt încurajați să se implice în mișcări sociale, pornind o schimbare în țările din care provin. Studenții străini, care provin din țări de pe toate continentele precum China,
Afganistan, Italia, Rusia, Tunisia și multe altele, vor participa la opt ateliere pregătite de studenții Ligii AC, care sunt bazate pe Obiectivele Europene pentru Tineret (European Youth Goals).
Timişoara va deveni astfel, în perioada 22 iulie – 2 august, un centru al interculturalității, studenții având șansa de a cunoaște noi culturi prin intermediul celorlalți participanți. ISWinT contribuie și la agenda viitoarei Capitale Culturale Europene 2021 prin activități deschise publicului timișorean precum Parada, Concertul lui Joel Benson sau COOLtural Day. Cel mai amplu eveniment deschis, COOLtural Day, va avea loc pe data de 28 iulie, la ora 17:00, în Piața Libertății. Așa cum și titlul sugerează, ziua de sâmbătă va fi dedicată culturii, programul îmbinând activități din diverse domenii culturale, printre care se numără și o nouă formă de teatru, numit teatru senzorial, muzică, pirogravură, pictură, expoziție de fotografie și nu numai.
Celălalt eveniment deschis publicului din Timișoara este Parada cu tema „Inclusive Societies” („Societăți Incluzive”), care va porni în 27 iulie, la ora 20:00, din Complexul Studențesc, și se va încheia în Piața Unirii. Finalul serii va fi marcat de concertul susținut de Joel Benson Mixtapes, de la ora 21:30.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

20 de minute ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

3 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

17 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

19 ore ago