Timp liber

Pregătiţi-vă de serile Embargo Hub. Dudeştii Vechi devine loc de artă, concerte şi degustări de produse tradiţionale

Comuna timişeană Dudeştii Vechi se pregăteşte pentru o nouă serie de seri Embargo Hub. Vorbim despre un proiect născut o dată cu cea de-a două ediție a evenimentului Embargo Fest și care a apărut din dorința de a crea evenimente culturale în zona rurală a județului Timiș. Vor fi ateliere de graffiti, expoziții de pictură, concerte și party-uri, degustare de produse tradiționale și spectacole de teatru pentru copii.

Embargo Hub se adresează tuturor categoriilor de vârstă, dar este special conceput pentru tineri, anunţă organizatorii. Unul din scopurile acestui eveniment este promovarea artiștilor locali, astfel încât întreaga comunitate să retrăiască emoția Embargo Fest sub umbrela noului proiect.

Prima serie de evenimente Embargo Hub va avea loc în perioada 19-20 iulie şi se va desfăşura la Dudeştii Vechi, într-o fostă bază agricolă, lângă gară, la Electric Base, spaţiu special amenajat în cadrul Embargo Fest. Accesul la eveniment, vineri, 19 iulie, se va face începând cu ora 17.00, când participanţii vor putea descoperi o expoziţie de pictură a copiilor din comună şi vor putea participa la atelier de graffiti, sub atenta îndrumare a artistului local Ivan Vasilcin. Seara continuă cu prezentarea unui film documentar privind poluarea și influențele exploatării de hidrocarburi asupra mediului înconjurător, în contextul în care în comuna timişeană există deja 2 sonde de gaze şi urmează să se construiască un parc petrolier. „Noi credem că viitorul acestei zone este agricultură și nu sondele de gaze și petrol”, spun organizatorii acțiunii. De la ora 23.00, participanţii sunt invitaţi să descopere artiştii locali, dar şi pe cei din Timișoara, pe ritmuri de drum and base, jungle, psy-trance şi beat box cu: Midiportal, McXWoodie, Kuky, Razy şi Synchro.

Sâmbătă, 20 iulie, evenimentul continuă, iar ziua începe cu expoziţii şi ateliere de graffiti şi continuă cu un film documentar despre schimbările climatice, iar seara se termină cu set-ul artistului local Midiportal (Alexandru Pârvan). Ritmurile artiştilor Donald, Damian, Karp, Water b2b Păţăşti vor fi acompaniate de o degustare de produse tradiţionale din Banat.

Zona de camping gratuit cu duşuri şi zona de parcare, sunt puse la dispoziţie de către organizatori. Intrarea până la ora 21.00 este gratuită, iar apoi biletul pentru 1 zi va fi 15 lei, iar pentru 2 zile 25 de lei.

Mai multe informaţii gășiţi pe site-ul oficialpe pagina de facebook a evenimentului sau pe cea de instagram.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

27 de minute ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

O oră ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

O oră ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

2 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

3 ore ago