Social

Se face frezarea și plombarea asfaltului pe tronsonul Autostradă – Giarmata, pe sensul de mers spre Timișoara

În această perioadă au loc lucrări pea mi multe drumuri din Timiș. Poate cel mai important dintre acestea este drumul care face legătura cu autostrada, prin Giarmata.

Conform reprezentanților Consiliului Județean Timiș, în perioada 15-17 iulie au loc lucrări de frezare și plombare a covorului asfaltic pe DJ 691, tronsonul A1 – Giarmata, pe sensul de mers spre Timișoara, iar în perioada 18-20 iulie, pe traseul Pișchia (pădure) – Giarmata se intervine la îndepărtarea refulărilor de la marginea carosabilului, precum și la tratarea burdușirilor. „Consiliul Județean își cere scuze pentru disconfortul creat și asigură timișenii că depune toate eforturile pentru ca lucrările la carosabil să fie realizate într-un timp cât mai scurt”, spun cei de la CJ Timiș.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Uniunea Eurpeană, şansa istorică a României. De ce e contestată de agitatorii Kremlinului şi idioţii utili

Zilele trecute, contestând binefacerile pe care le-a adus  României aderarea la Uniunea Europeană, Călin  Georgescu…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 30 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

21 de ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

21 de ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

22 de ore ago