Administratie

Vom avea tramvaie turceşti! Primul vine în aproximativ 15 luni

Etapa semnării contractului de finanţare din bani europeni a dotării Timişoarei cu noi tramvaie a fost urmată, la doar câteva zile, de cea a semnării acordului cu producătorul turc al viitoarelor mijloace de transport. Cu o experienţă de 30 de ani şi produse livrate în Europa şi America de Nord, Bozankaya a câştigat licitaţia internaţională organizată de Primăria Timişoara.

Timişoara va avea asigurate un număr de minim 16 tramvaie noi, finanţate din bani europeni, dintr-un contract cadru semnat vineri. Acesta prevede producţia a 21 de tramvaie, numărul acestora putând creşte până la 40, conform contractului cadru. Beneficiarul şi turcii de la Bozankaya au semnat acordul de producţie şi furnizare a noilor tramvaie. „Aceste tramvaie au facilităţi la cel mai înalt nivel: aer condiţionat, încălzire ambientală prin convecţie, încălzire electrică în scaune, sistem alimentare pentru un minim de 20 de kilometri în cazul apariţiei unui incident. Primul tramvai va veni în 18 luni, acesta e termenul maxim pentru livrare. Felicit firma turcească pentru câştigarea licitaţiei, îmi exprim speranţa că ne veţi livra tramvaie foarte bune, dar şi frumoase, pentru că noi ţinem foarte mult la aspect”, a declarat, la semnarea acordului, Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Conducătorul societăţii turce a garantat că tramvaiele sunt la cel mai înalt standard, la ultimul nivel tehnic de pe plan mondial. “Suntem o societate recunoscută pe plan mondial pentru calitate. Timişoara marchează o premieră prin folosirea unor tramvaie cu autonomie atât de ridicată, dar şi o premieră în România prin dotarea cu tramvaie cu baterii. Mulţumesc primarului şi Timişoarei pentru încredere. După semnare vom avea un program intens pentru a livra tramvaiele la timp. Vom produce cel mai confortabil vehicul, cu cele mai noi tehnologii. Suntem bucuoşi că produsele noastre vor face parte din viaţa Timişoarei. Prima noastră semnătură să fie de bun augur pentru toţi”, a declarat şi Murat Bozankaya – preşedintele firmei.

Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei, aceasta are 30 de ani de activitate şi 1.200 de angajaţi, dintre care 200 ingineri, în locaţiile din Germania şi Turcia. Bozankaya produce autobuze electrice, metrouri, tramvaie. Compania lucrează în consorţiu cu Siemens, ultimul contract fiind dotarea Bangkok cu metrouri. De asemenea, produsele turcilor au ajuns în America de Nord, în mai multe mari oraşe din SUA. Murat Bozankaya a spus că se vor face eforturi ca primul tramvai să sosească în Timişoara în aproximativ 15 luni: „Este o perioadă scurtă, presupune toată proiectarea. Durează mai mult primul tramvai, acesta va fi adus aici şi va circula o lună – două pe şinele de aici. La Timişoara aveţi o mare problemă, există multe macazuri, iar asta înseamnă şi montarea a patru motoare, cu patru cutii de viteză. Este necesară omologarea tramvaiului, ceea ce presupune timp. Ulterior, vor veni în ritm rapid, mai multe tramvaie pe lună, patru – cinci”.

Tramvaiele vor fi articulate şi vor putea duce 200 de călători. De asemenea, bateriile vor asigura o autonomie de 67 de kilometri, maxim.

[ngg src=”galleries” ids=”4645″ display=”basic_thumbnail”]

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

18 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

19 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

19 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

19 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

19 ore ago