Escroacă prinsă în flagrant, la Lugoj, când încerca să pună mâna pe aurul unei femei
La câteva zile după ce au crezut că au dat lovitura, din tineri din Lugoj au fost prinși de polițiști. În urmă cu aproximativ o săptămână, cei doi au pătruns într-un magazin din municipiul de pe Timiș, de unde au furat mai multe bunuri, valoarea totală a pagubei ridicându-se la câteva mii de lei bune.
Doi tineri care au năvălit într-un magazin din Lugoj, de unde au furat scule electrice și o schelă metalică, reținuți de polițiști
Conform polițiștilor, în perioada 14 – 18 august, cei doi tineri în vârstă de 22 și 24 de ani au intrat într-un magazin de pe strada Țesătorilor, din Lugoj, de unde au furat mai multe scule electrice și o schelă metalică. Valoarea totală a pagubei a fost de 8600 de lei. Oamenii legii au pornit pe urmele lor și i-au identificat ieri, în data de 22 august. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj i-au prins și hoții au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș. Prejudiciul a fost recuperat doar parțial.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de furt calificat în formă continuată. Cercetările vor fi continuate pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi.
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…