Violența în familie este la ordinea zilei. Polițiștii Biroului de Ordine Publică au sărit în ajutorul a două femei care au fost amenințate și agresate de bărbații cu care își împărțeau viața și au emis două ordine de protecție provizorii.
Într-unul din cazuri, o femeie a fost amenințată de fostul concubin, un arădean în vârstă de 42 de ani, cu acte de violență. În timp ce se aflau pe strada Salciei din Arad, agresorul i-a spus acesteia, de față cu băiatul minor, că-i rupe picioarele. Un alt caz a fost întâlnit în Cartierul Verde din Arad. Un bărbat de 31 de ani din Sântana și-a agresat fizic soția, în plină stadă.
Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, respectiv amenințare.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…