Administratie

Proiectele fântânilor cu beculeţe colorate merg înainte. Se caută deja şi diriginţi de şantier

Deşi s-a făcut că nu ştie despre ce e vorba atunci când primăria „turna” cu anunţuri de licitaţie pentru noi fântâni arteziene, motivând că el nu ar vrea aceste obiective acum, pentru că nu sunt bani, angajaţii municipalităţii au refuzat total să asculte de sfaturile şefului. Licitaţiile au continuat şi acum ne pregătim, ca oraş, să aruncăm o grămadă de bani pentru celebrele fântâni cu apă jucăuşe şi cu beculeţe.

Proiectele fântânilor cu beculeţe colorate merg înainte

Proiectele construcţiei fântânilor arteziene care vor umple Timişoara cu aer ionizat, beculeţe colorate şi jocuri de apă continuă. Primarul Nicolae Robu insista că le-a spus celor din primărie că nu e momentul să se cheltuie sume atât de mari pe astfel de proiecte, dar aceştia au fost extrem de încăpăţânaţi şi nu au ascultat de „şefu”, continuând, sfidător am putea spune, cu licitaţiile. Şi acestea continuă, mai un pic şi oamenii se vor apuca de lucru. În sistemul de licitaţii electronice au fost lansate în aceste zile şi anunţurile pentru desemnarea diriginţilor de şantier, semn că totul merge ca pe roate în acest proiect.

„Eu nu mi-am dat girul pentru aşa ceva şi am spus că nu acum, nu e momentul pentru că nu sunt bani. Noi vrem ca în cât mai multe sensuri giratorii să fie asemenea fântâni arteziene. Noi trebuie să prioritizăm, nu acum e momentul pentru acestea, pentru că nu avem 800.000 de euro pentru a face cinci fântâni”, declara Nicolae Robu, la finalul lui iulie, după ce consiliul local adoptase hotărârile de consiliu referitoare la proiectele fântânilor cu luminiţe. 

Iată că bugetul minuscul de care se tot plânge primarul are şi aproape 800.000 de euro pentru a permite aceste investiţii care sunt departe de a fi o prioritate în acest moment.

Conform anunţurilor de licitaţie lansate, primăria alocă 727.583 de lei pentru fântâna de la intersecţia străzii Popa Şapcă cu drumul spre mall, 464.021 lei pentru cea din Piaţa Iuliu Maniu, 908.199 lei pentru cea de la ieşirea din Timişoara pe Calea Aradului, 269.707 lei pentru cea de pe Calea Lipovei, şi nu mai puţin de 960.947 lei pentru cea din Piaţa Bălcescu.

Specialistul care se va ocupa de dirigenţia de şantier va băga în buzunar suma de 6.200 de lei.

Share
Published by
Dan Oancia

Recent Posts

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

2 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

2 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

2 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

3 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

6 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

7 ore ago