mistreți
Pesta porcină africană este foarte aproape de județul Timiș, în Arad. La Garda Forestieră Timișoara a avut loc, luni, o ședință la care a participat și prefectul de Timiș Eva Andreaș, unde s-a pus în discuție respectarea cotei de vânătoare a porcilor mistreți (fiind cunoscut că aceștia răspândesc pesta porcină), care a fost mărită de Centrul Național de Combatere a Bolilor.
Conform deciziei nr. 1 a Centrului Național de Combatere a Bolilor, trebuie mărită cota de vânătoare la porcii mistreți în vederea prevenirii apariției cazurilor de pestă porcină în zonele neafectate de îmbolnăviri. Prefectul Eva Andreaș a cerut ferm eliberarea autorizațiilor de vânătoare pe toate fondurile de vânătoare pentru recoltarea cotelor de mistreț stabilite conform Planului de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane în România.
La întâlnirea de la Garda Forestieră au participat reprezentanți ai Direcției Silvice, Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș, ai fondurilor de vânătoare private din Timiș, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră.
[ngg src=”galleries” ids=”4692″ display=”basic_thumbnail”]
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…