Primăria Timişoara

Administraţia timişoreană „scapă” de grijile legate de parcarea din Piaţa 700

Consilierii locali din Timişoara vor avea pe masă la vot, în cadrul viitoarei şedinţe de plen, solicitarea de modificare a contractului de asociere a administraţiei timişorene, prin societatea Drumuri Municipale, la parcarea din Piaţa 700. Conform proiectului, aceasta ar urma să scape de cheltuielile aferente acestei parcări, dar va primi beneficii, ca şi procent din cifra de afaceri. Nu se precizează nimic despre preţurile aferente parcării.

Probabil singura parcare adevărată din zona centrală a Timişoarei, cea din Piaţa 700, ar urma să funcţioneze în conformitate cu un nou contract existent între cei care sunt parte în acordul de funcţionare. Mai precis, societatea Drumuri Municipale, având ca acţionar unic Primăria Timişoara, şi societatea Alpha Parking SRL. Cea de a doua a preluat parcarea de la societatea Constructim, partenerul iniţial în afacere. Acum, părţile implicate au ajuns la un acord de modificare a contractului de asociere.Iar acesta spune că societatea primăriei nu va mai cheltui nimic cu parcarea, dar va primi beneficii, sub formă de procent din valoarea cifrei de afaceri. Vă reamintim că societatea ADP a primit drept de administrare a terenului unde a fost realizată parcarea respectivă, pe o durată de 49 de ani, ulterior societatea fiind inclusă în cadrul unei alte firme a primăriei, Drumuri Municipale. „Prin contractul de novație nr. 5173/07.08.2017, Societatea Alpha Parking SRL, a devenit parte în contractul de asociere nr. 4127/A/20.11.2009, înlocuind pe asociatul Societatea Constructim S.A. și preluând toate drepturile și obligațiile avute de către acest asociat. Adunarea Generală a Acționarilor Societății Drumuri Municipale Timișoara S.A., a aprobat prin hotărârea nr. 5/04.08.2017, vânzarea de către Societatea Constructim SA a imobilului constând în parcarea din P-ța „Timișoara 700”, precum și a contractului final de novație.  Ulterior, între Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. și noul partener Societatea Alpha Parking SRL, au avut loc mai multe negocieri, în urma cărora s-a convenit, de comun acord, că este necesar ca părțile să încheie un act adițional la contractul de asociere, convenind și asupra clauzelor pe care doresc să le modifice. Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. – care are drept acționar unic pe Consiliul Local al Municipiului Timișoara, a urmărit creșterea beneficiilor în urma asocierii, astfel că aceasta nu va mai participa la cheltuieli în cota parte prevăzută în contract, acesteia revenindu-i o cotă procentuală din cifra de afaceri și nu din profit, ori aceasta este în avantajul acestei societăţi”, se spune în documentaţia aferentă proiectului de hotărâre.

„În esență, prin acest act adițional, Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. a urmărit creșterea beneficiilor în urma asocierii, astfel că nu va mai participa la cheltuieli în cota parte prevăzută în contract, acesteia revenindu-i o cotă procentuală din cifra de afaceri și nu din profit, ori aceasta este în avantajul Societății Drumuri Municipale Timișoara S.A. – aceasta având drept acționar unic pe Consiliul Local al Municipiului Timișoara”, se mai spune în documentaţie.Nu ştim în ce măsură aprobarea acestui proiect va avea efecte asupra modificării preţurilor practicate pentru accesul în această parcare. În condiţiile în care numărul de locuri de parcare în sistem Timpark este limitat, o majorare a tarifelor în parcarea subterană ar putea duce la noi probleme în ceea ce priveşte parcarea în zonă, şi aşa dificilă în acest moment.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

8 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

8 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

10 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

11 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

13 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

15 ore ago