Info si Utile

Demarează distribuţia formularelor pentru ajutorul de încălzire

Se distribuie formularele reprezentând cererile și declarațiile pe propria răspundere, pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței în sistem centralizat. Acestea vor fi disponibile la trei dintre sediile societăţii Colterm.

Începând cu data de 16.09.2019, la sediul Colterm, din strada Episcop Joseph Lonovici, se distribuie formularele reprezentând cererile și declarațiile pe propria răspundere, pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței în sistem centralizat, conform OUG nr.70/2011, pentru sezonul rece 2019-2020.
Acestea, însoțite de actele doveditoare pot fi depuse în cele două puncte operative ale Colterm, de pe strada Pomiculturii nr. 24/A, respectiv str. Frunzei nr.1, şi la sediul din strada Episcop Joseph Lonovici nr.4 începând cu data de 1 octombrie.
Pot beneficia de ajutor de încălzire a locuinței în sistem centralizat, familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 786 lei,  respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 1082 lei  și care nu dețin bunurile cuprinse în lista bunurilor care conduc la excluderea ajutorului pentru încălzirea locuinței, anexată prezentului comunicat și prevăzută în anexa nr.4 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.50/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Actele necesare sunt:
1. cerere și declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței – formulat tip;
2. copii după actele de identitate ale membrilor de familie cu domiciliul sau reședința la adresa pentru care se solicită ajutorul (carte de identitate/buletin de identitate/pașaport/carte de identitate provizorie, certificat de naștere pentru copiii minori sub 14 ani,  pentru cetățenii străini sau apatrizi: permis de ședere temporară sau permanentă, document de identitate, permis de ședere pe termen lung,  iar pentru cetățenii UE sau Confed. Elvețiană: certificat înregistrare, carte de rezidență;
3. acte din care rezultă calitatea titularului cererii față de imobilul pentru care solicită ajutorul;
• proprietar (copie după contractul de vânzare-cumpărare, extras de carte funciară)
• chiriaș (contract de închiriere)
• împuternicit (contract de comodat sau împuternicire de la proprietar/titularul contractului de închiriere);
4. acte privind veniturile nete lunare realizate de familie în luna anterioară depunerii cererii: adeverință privind venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masă, prime, ore suplimentare etc), cupoane pensii; cupoane indemnizații pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani; cupoane indemnizații cu caracter permanent; cupoane alocații pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați spre creștere și educare; acte doveditoare ale veniturilor din închirieri, dobânzi, dividende sau părți sociale; declarație privind alte venituri realizate; persoanele care nu realizează venituri vor depune o declarație în acest sens.
Neîndeplinirea obligației titularului de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute, așa cum sunt acestea trecute în formularele tip constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2000 lei.
Lista bunurilor ce conduc la excluderea ajutorului pentru încălzire a locuinței, respectiv anexa nr.4 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.50/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Lista sediilor unde se pot depune formularele şi punctele termice ataşate o puteţi găsi aici. 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

25 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

30 de minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

O oră ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

O oră ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

O oră ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago