Sport

Experiență sub panou! Un nou pivot pentru SCM Timișoara

Lotul prim-divizionarei de baschet SCM Timișoara s-a completat astăzi cu un pivot de 2.10 m, cu o bogată experiență în Liga Națională. Este vorba despre Laci Lazar, campion național cu CSM Oradea.

„Obiectivul meu este să-mi ajut echipa cât mai mult cu putință, să fiu de folos și să obținem cât mai multe victorii. Suntem trei pivoți de talie mare în lot, dar concurența face bine echipei. Te împinge să dai cât mai mult la fiecare antrenament, la fiecare meci”, a spus Laci Lazar pentru site-ul grupării bănățene. Născut la 19 noiembrie 1987, Lazar s-a format ca junior la Oradea și a jucat pentru echipa bihoreană de seniori în perioada 2005-2013. A urmat un transfer în Ungaria, la Jaszbereny, pentru ca în 2014 să revină în România, fiind legitimat de BC Mureș. În trei ani la Tg. Mureș, Lazar a fost de două ori vicecampion național și a jucat două finale de Cupă a României, cea din 2015 pierdută în fața echipei viola.

În vara anului 2017 a trecut la formația BCM U FC Argeș Pitești, însă la mijlocul sezonului 2017/2018 a revenit la Oradea, cu care este campion national în 2018 și 2019.
Laci intră astăzi în programul echipei și poate fi văzut la treabă cu ocazia antrenamentului deschis de la ora 19,30. „Am făcut în vara asta pregătire individuală, dar încă nu sunt la nivelul colegilor care au fost în cantonament. Eu consider că până începe campionatul pot ajunge la ritmul optim de joc”, a precizat noul pivot al echipei.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

5 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

8 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

10 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

13 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

13 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

14 ore ago