Transport școlar la Timișoara
De luni, pe străzile Timişoarei îşi vor face din nou apariţia microbuzele care duc copiii la principalele şcoli din zona centrală. Conform primarului Nicolae Robu, unităţile şcolare sunt pregătite de deschidere în noul an şcolar, instituţia pe care o conduce a alocat 35 de milioane de lei pentru reparaţii şi igienizări.
Transport școlar la Timișoara
Nu vor scăpa în totalitate de cursuri de după-masă, dar vor învăţa în clase curate, spune primarul. Investiţiile realizate au fost de zeci de milioane de lei, totul pentru igienizări şi reparaţii.
„Luni începe şcoala, s-au făcut lucrări pentru noul an şcolar. Au fost zeci de lucrări, am efectuta reparaţii şi igienizări, au fost investiții importante, de la creşe la licee. Suma totală alocată a fost de 35 de milioane de lei. De asemenea, se reia transportul şcolar, pe cele zece trasee existente. Acestea vor fi disponibile pe site-ul STPT – Societatea de Transport Public Timişoara. Tot de la primărie am alocat, pentru burse şcolare, cinci milioane de lei, sunt 7097 elevi care primesc sprijin financiar. Le urez copiilor şi dascălilor multă sănătate şi succes în noul an şcolar, să aibă numai bucurii”, a anunţat Nicolae Robu.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…