Politica

O echipă de fotbal pentru Palatul Cotroceni!Update: Au mai rămas zece, un candidat fiind eliminat

Duminică, 22 septembrie, a fost ultima zi în care se mai puteau depune candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale din data de 10 noiembrie. În final vor fi 11 aspiranţi la fotoliul ocupat de Klaus Iohannis, din 25 de persoane care şi-au anunţat iniţial intenţia de-a candida.Update. În cursă au mai rămas zece candidaţi, candidatura lui Viorel Ringhilescu fiind respinsă.

O echipă de fotbal, dar fără rezerve! Acesta este numărul de candidaţi care au reuşit să se înscrie în lupta pentru Palatul Cotroceni. Lista candidaţilor este următoarea:
– Klaus Iohannis – PNL
– Viorica Dăncilă – PSD
– Dan Barna – USR PLUS
– Mircea Diaconu – Independent susţinut de ALDE – Pro România
– Theodor Paleologu – PMP
– Kelemen Hunor – UDMR
– Cătălin Ivan – Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională
– Viorel Ringhilescu – Grupul de Acţiune pentru Monarhie şi Democraţie
– Ramona Ioana Bruynseels – PPU
– Alexandru Cumpănaşu – Independent
– Viorel Cataramă – Dreapta Liberală. Inţial BEC i-a respins candidatura, dar a avut câştig de cauză la Curtea Constituţională)

A mai încercat să candideze şi fostul lider al minerilor, Miron Cozma, dar BEC i-a respins candidatura, semnăturile adunate fiind fotocopiate. Cu toate că susţine că a adunat semnăturile necesare, Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari, nu s-a mai înscris în cursa electoral, pe motiv că soţia sa, Gabriela Firea, o susţine pe Viorica Dăncilă. De fapt, la un moment dat, au fost nu mai puţin de 25 de persoane care au anunţat că vor candida. Printre acestea şi deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, care n-a reuşit să adune semnăturile necesare.

Pe 12 octombrie se dă startul oficial al campaniei electorale. Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Conform unei Hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 si 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 si 24 noiembrie.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

50 de minute ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

3 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

4 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

5 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

7 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

8 ore ago