Prefectura Timiş

Ridicarea deşeurilor din mare parte din judeţ e blocată total. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă caută soluţii

Colectarea deșeurilor dintr-un număr de 16 localități din județul Timiș, din zona 2 Jimbolia-Sânnicolau Mare, este în acest moment total blocată. Firma care are contract de operare pentru această zonă, nu a mai ridicat gunoaiele de circa un an și jumătate.

Pentru rezolvarea situaţiei, prefectul Eva Andreaș a convocat, marţi, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Cum situaţia e blocată total, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri a notificat, în 27 august, firma Brai Cata, cea care se ocupă de salubrizare, despre intenția de reziliere a contractului, cerând să se continue ridicarea deșeurilor până la desemnarea unui nou operator, însă deșeurile nu au mai fost ridicate. În încercarea de găsirea a unei soluții, la nivelul celor 16 unități administrative teritoriale afectate s-au convocat Comitetele locale pentru situații de urgență, care au decis ca primăriile să gestioneze situația deșeurilor din localități. Pentru a se rezolva situaţia, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat o Hotărâre care să ajute la rezolvarea situaţiei.

Una dintre prevederile actului adoptat precizează că „Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, va lua act de situația de urgență constatată și va dispune măsurile legale în regim de urgență, pentru asigurarea continuității activității de colectare și trasport a deșeurilor din zona 2 Jimbolia”. De asemenea, ADID Timiș, va trebui să informeze zilnic prefectul de Timiș, în calitate de președinte al Comisiei, despre măsurile aplicate și va lua măsurile legale care se impun, în vederea evitării unor situații care să afecteze starea de sănătate a populației și poluarea excesivă a mediului.

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, Direcția de Sănătate Publică Timiș, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș vor monitoriza permanent situaţia.

Până când ADID va desemna, prin  licitație, un nou operator, primăriile vor gestiona situația deșeurilor, prin forțe proprii sau cu ajutorul unor firma de specialitate.

În luna august prefectul de Timiş a cerut Autorității Naționale pentru Reglementare de Servicii Comunitare de Utilități Publice să demareze un control la Firma Brai Cata. Prezent la ședință, Valentin Tudorică, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș a afirmă că a fost informat de Autoritatea Națională pentru Reglementare de Servicii Comunitare de Utilități Publice că a fost ridicată suspendată licența de operarea a firmai Brai Cata pentru zona 2 din Timiș și suspendată pentru zonele 3 și 4.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

9 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

12 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

13 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

16 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

17 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

17 ore ago