Politica

Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi “ALDE, un PSD mai mic”

Reprezentanții USR în Parlament își continuă demersurile susținute în vederea urgentării depunerii moțiunii de cenzură împotriva guvernului Dăncilă, afirmă senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi. El precizează că astăzi liderii grupurilor parlamentare ale USR din Senat și Camera Deputaților i-au invitat pe liderii celorlalte grupuri parlamentare pentru a discuta necesitatea urgentării depunerii moțiunii de cenzură.

Senatorul Nicu Fălcoi arată că Adrian Wiener și Stelian Ion, liderii de grup USR din Senat și Camera Deputaților, au anunțat încă de ieri că îi invită azi pe liderii grupurilor parlamentare ale tuturor formațiunilor politice care se declară în Opoziție la aceste discuții. “Trebuie să vedem care sunt, cu-adevărat, partidele care susțin moțiunea și care își doresc ca acest guvern incompetent, care a făcut atâta rău țării, să plece”, a declarat Fălcoi. El spune că acum, în Parlament, există o situație ieșită din comun. “Avem un ALDE cu un picior la putere și cu altul în opoziție și care, începând de ieri, nu mai are grup parlamentar nici la Camera Deputaților. Asta după ce și reprezentantul Timișului, deputatul Marian Cucșa, a descoperit că nu-i mai este deloc profitabil să fie, așa cum a fost până acum, un cărător de servietă și-un ecou de-al lui Tăriceanu. Instruit la școala oportunismului politic pe lângă un adevărat maestru, Călin Popescu-Tăriceanu, Cucșa și-a descoperit ieri subit vocația filo-PSD-istă și a demisionat din ALDE, laolaltă cu alți patru “principiali” pe care premierul Dăncilă i-a târguit, promițându-le niște funcții”, spune Nicu Fălcoi.

Acesta subliniază că simplele declarații ale reprezentanților unor partide că susțin moțiunea de cenzură nu sunt suficiente, dacă ele nu sunt dublate de fapte: „Vedeți dumneavoastră? Noi, cei din echipa USR, am spus foarte clar că ne dorim ca acest guvern dezastruos să plece și am invitat, încă de săptămâna trecută, partidele la semnarea unui pact pentru anticipate. Așteptăm un angajament ferm în favoarea susținerii moțiunii de cenzură din partea tuturor partidelor care se declară anti-PSD”, declară senatorul.

El adaugă că, până acum, de la începerea noii sesiuni parlamentare, a asistat doar la o degringoladă cauzată de ieșirea ALDE de la guvernare. “Numai că, după cum ați putut observa, ALDE ne dovedește, prin tot ce face, că e doar un PSD mai mic. N-a fost deloc întâmplătoare cârdășia acestor două partide care, timp de doi ani și mai bine, s-au înțeles de minune atunci când a fost vorba de masacrarea legilor Justiției. Ba mai mult, vedem acum că o parte din membrii ALDE descoperă că ei nici măcar n-au fost vreodată liberali, ci niște PSD-iști sub acoperire. Liberalismul lor a fost unul fățarnic și pur declarativ. N-am nicio compasiune pentru ce i se întâmplă acum lui Tăriceanu, rămas, practic, fără ambele grupuri parlamentare. Asistăm la nimic altceva decât la clasica poveste a trădătorului trădat”, a mai spus senatorul Nicu Fălcoi.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Încep înscrierile la unul din cele mai așteptate concusuri populare. Festivalul Gelu Stan a ajuns la ediția a VIII-a

Tradiție, folclor, autenticitate. Unul din cele mai apreciate festivaluri dedicate tradiției bănățene, și nu numai,…

49 de minute ago

Anunţ al Primăriei Şag referitor la plata impozitelor locale

Primăria Șag îi informează pe locuitorii comunei că impozitele pentru clădiri și terenuri se stabilesc…

O oră ago

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

15 ore ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

16 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

17 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

17 ore ago