Sănătate

Un focar de hepatită a apărut în comuna timişeană Bucovăţ. Cei de la ISU sunt pregătiţi să intervină cu cisterne cu apă

Un număr de cinci cazuri de Hepatită acută de tip A au fost constatate în comuna timişeană Bucovăţ, în Intervalul 24 august – 4 septembrie. Este vorba despre doi adulţi şi trei copii, membri ai unei comunităţi de rromi, ei fiind internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr Victor Babeş”.

Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș

În data de 11 septembrie, specialiştii din cadrul Departamentului de Supraveghere în Săntătate Publică s-au deplasat în teren şi au constatat că bolnavii sunt membrii ai mai multor familii dintr-o comunitate de rromi, locuind într-un număr de 12 case situate la periferia localității Bucovăț, construite fără autorizație.

Condiţiile igienico-sanitare constatate sunt precare, iar alimentarea cu apă a comunității de rromi se face din sursă proprie, este vorba de cinci foraje si o fântână săpate la o adâncime cuprinsă între 10-18 metri. De asemenea, latrinele sunt situate în curte la distanta mica fata de sursele de apa.

Copiii din comunitate frecventează școala din localitate.

Pentru continuarea supravegherii focarului, o echipă din cadrul departamentului de supraveghere s-a deplasat în teren şi a doua zi, dispunând o serie de măsuri. Astfel, în focar s-a interzis utilizarea surselor de apă în scop potabil, pentru igienizarea sau prepararea alimentelor. Au fost dezinfectate latrinele utilizate de bolnavi şi au fost recoltate 4 probe de apă din fântâni şi foraj, iar probele sunt în curs de analiză la Laboratorut DSPJ Timis.

Au fost identificați cei care au intrat în contact cu bolnavii, în vederea vaccinării. S-a luat legătura cu autorităţile locale pentru asigurarea unei surse de apă potabilă precum şi pentru susţinerea populaţiei în vederea igienizării zonelor din vecinătatea comunităţii. Cei de la DSP au făcut instructaj şi educaţie sanitară în şcoala din localitate în colaborare cu medicul şi cadrele didactice, şi s-au făcut recomandări pentru dezinfecţia urgentă a sălilor de clasă şi a toaletelor din cadrul şcolii
În cazul în care se va solicita, cei de la ISU vor putea ajuta autorităţile locale cu cisterne cu apă.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

2 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

3 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

4 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

4 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

4 ore ago