Invatamant

Universitatea Politehnica Timişoara, la ceas aniversar. A fost organizată deschiderea noului an universitar cu numărul 100/FOTO

Universitatea Politehnica Timişoara a deschis, marţi, noul an universitar, iar aceasta a coincis cu o mare sărbătoare a instituţiei, fiind deschiderea cu numărul 100 din istorie. Dacă în 1920 Școala Politehnică își începea activitatea cu 117 studenți, dintre care 89 înscriși în anul întâi și 28 în anul pregătitor, anul 2019-2020 începe cu peste 14000 de studenți, la toate formele de învățământ, din care circa 4800 sunt boboci.

A fost deschis noul an universitar la UPT

Ca în fiecare an, cele zece facultăţi din cadrul UPT au organizat fiecare câte o ceremonie proprie. Acestea au demarat încă de la ora 9:00, cu deschiderea festivă a anului la Automatică și Calculatoare, cea mai mare facultate a instituției, cu peste 3.000 de studenți.

Rectorul Universității Politehnica Timișoara le-a vorbit studenților despre istoria, tradiția, prestigiul și performanțele celei mai mari și renumite instituții de învățământ superior din vestul țării, subliniind eforturile pe care UPT le-a depus mereu pentru asigurarea celor mai bune condiții de studiu, de cazare și masă, pentru acordarea celor mai mari burse din țară, dar și pentru dezvoltarea unei baze materiale de invidiat, cu peste 100 de imobile, cea mai modernă bibliotecă din România, baze sportive cum nu mai are nicio altă universitate.

Îndemnurile lansate de vorbitori pentru studenți au fost nu doar pentru a învăța, ci și de a gusta din plăcerile vieții de student.

[ngg src=”galleries” ids=”4727″ display=”basic_thumbnail” thumbnail_crop=”0″]

Ca în fiecare an, reprezentanții mediului economic au fost alături de UPT și la festivități, așa cum sunt, de altfel, pe parcursul întregului an. Majoritatea acestora sunt absolvenți ai Politehnicii timișorene, ajunși în poziții de conducere sau chiar deținători ai unor mari companii. Așa cum aceștia au remarcat, mai în glumă mai în serios, spre deosebire de perioada studenției lor, un fapt îmbucurător este creșterea numărului studentelor, proporția acestora în rândul totalului studenților din UPT fiind în prezent de circa 50%.

Studenții au putut afla, cu această ocazie și perspectivele foarte bune de carieră pe care le au ca absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara, mai ales în tocietatea tot mai tehnologizată de astăzi.

Nu în ultimul rând, cei mai buni studenți au fost premiați în cadrul festivităților de deschidere a anului de învățământ.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

2 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

3 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

3 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

4 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

4 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

5 ore ago