Zâmbete amare

Când vezi “Molier”-ul din ochii altuia, dar nu şi “Tela Viv”-ul şi “Letiţia” din proprii ochi

Zilele trecute, Timişoara a fost pusă din nou pe harta băşcăliei din România, după ce o angajată a Teatrului German ar fi cerut adresa de mail a lui Moliere. Povestea a fost făcută publică de timişoreanul Ion Ardeal Ieremia, secretar de stat în Ministerul Culturii. Ţinta este de fapt primarul Nicolae Robu şi modul “meritocratic” prin care numeşte tot felul de oameni în poziţii cheie, în cauză fiind vorba de directorul Teatrului German. Ca anecdotă, relatarea lui Ieremia e chiar hazoasă, dincolo de faptul că aruncă  o pată peste o instituţie de cultură timişoreană. Trebuie spus aici însă că cei de la Teatrul German susţin că e vorba de un fake-news cu iz politic.

Ideea este însă şi de unde a pornit acest scandal. Nu contest dreptul lui Ieremia să atragă atenţia asupra acestui aspect. Şi totuşi…. Ion Ardeal Ieremia este unul dntre puţinii timişoreni din structurile încă Guvernului Dăncilă. Dacă nu singurul. Şeful lui direct mai este Daniel Breaz, un individ certat rău de tot cu limba română. “Consider că Mihai Eminescu este cel mai mare poet CARE l-a dat România”, este un din frazele sale antologice. Ca să nu mai amintesc de intervenţia cu “şi amantele sunt oameni”. (Este vorba de cele din ministere, pe care liberalii vor să le trimită acasă. Apropos şi de angajări, care e diferenţa dintre Robu şi PSD?) Despre aptitudinile lui Breaz în domeniul culturii n-are rost să insist, ele ţinând mai degrabă de cultura florii soarelui sau a rapiţei. Doar e coleg de partid cu un alt “intelectual” de marcă, Petre Daea. Asta aşa, ca să amintesc în treacăt despre ce om a pus PSD la Ministerul Culturii. Unul venit după altul care a fost ziarist la Can-Can! Fiindcă PSD dispreţuieşte total nu doar Cultura, ci şi Educaţia.

Indiscutabil, Ieremia este un intelectual, printre puţinii din partid şi tocmai de aceea trăieşte probabil un veac de singurătate în PSD.  Un partid format în bună măsură din ce se mai descarcă din celebrele căruţe din Caracal. (Hoţii vin din alte părţi.) Un partid care a dat ţării premier şi sieşi ca preşedinte un analfabet funcţional. Dar o las pe Dăncilă, Andruşcă, Cuc şi revin în Timişoara.

Chiar în aceste zile, deja celebra la nivel naţional Maria Grapini a lovit din nou, scriind cât de bine se simte la Tela Viv. După ce descoperise şi ţara Letiţia. Nu ştiu câţi români ştiu că Maria Grapini este eurodeputat. Dar sunt foarte mulţi care ştiu că e un politician din Timişoara care are o imensă ranchiună pe limba română. Frustrări din timpul şcolii? Culmea, ea se mai crede şi scriitoare, după ce a produs un aşa-zis roman, cu paragrafe întregi copiate din Wikipedia. Oare se simte Ieremia confortabil în preajma ei? A întrebat-o, măcar în glumă, de Moliere?

Când Ieremia îi va spune concitadinei, dar şi colegei de partid: „Mărie, lasă naibii postările pe Facebook, că ne faci pe toţi de mirul lumii, şi partidul şi Timişoara!”, el o să fie mult mai credibil atunci când face „dezvăluiri” de la Teatrul German. Altfel, e un altul care vede paiul (poate ceva mai mare) din ochii altuia, dar nu şi bârna din proprii ochi.

Nici măcar n-am pretins să discute cu Dăncilă. Acolo chiar nu mai e nimic de făcut!

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

37 de minute ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

O oră ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

2 ore ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago