Primăria Timişoara

Disputa pe tema buclei de întoarcere a tramvaielor de la Gara de Nord continuă. Primăria vrea Ordonanţă Preşedinţială în acest caz

Nicolae Robu şi reprezentanţii ELBA nu reuşesc nicicum să se înţeleagă în problema buclei unde întorceau tramvaiele în zona Gării de Nord. Deşi a avut loc o nouă rundă de discuţii, primarul s-a declarat total nemulţumit de propunerile lansate, pe care le-a numit „mercantile”, s-a enervat şi a părăsit discuţiile convocate chiar la sediul instituţiei. Acum, primăria vrea o Ordononanţă Preşedinţială în această dispută, care să permită circulaţia tramvaielor până la pronunţarea instanţei.

Va mai dura până când vom merge cu tramvaiul spre Gara de Nord, aceasta după ce între proprietarul terenului unde se află bucla de întoarcere şi primărie disputa continuă. Cele două părţi nu au ajuns la un punct comun, chiar dacă miercuri dimineaţa s-au întâlnit din nou, la sediul PMT.

„Necazul este că deşi noi am făcut dovada că pot circula tramvaiele pe noul pod, nu putem merge cu liniile acestea, extrem de importante, pentru că societatea ELBA a îngrădit proprietatea pe care pretinde că o deţine legitim şi nu ne permite accesul la proprietatea noastră. E incredibil! Am încercat amiabil să rezolvăm situaţia. Am sunat să ne vedem sâmbătă seara, din păcate întâlnirea a eşuat din cauza agendei mele încărcate, când am comunicat că agenda nu permite am cerut să ne vedem la 8.30 luni. Nu am primit feedback, am venit după acea scenă jenantă am propus să discutăm, în speranţa că raţiunea va triumfa, azi (n.r. marţi) la 8. Mi s-a răspuns pozitiv ne-am întâlnit, iar domnul director Bogdan Cocian, juniorul, mi-a spus că doresc să retragem plângerea în instanţă. Am răspuns că suntem dispuşi să retragem dacă se termină confruntarea pe tema accesului la propria proprietate a primăriei”, a declarat Robu.

Se pare că în acel moment, celor spuse de primar, discuţiile s-au blocat, în momentul în care Cocian ar fi cerut ca avocata firmei să ia cuvântul.

„Dânsul a spus să ascultăm avocata. Am fost uluit când dânsa a spus ferm că trebuie să alegem una din trei posibilităţi. În primul rând, să ne retragem plângerea, plus să facem fie expropiere şi să plătim valoarea parcelei, să plătim o chirie că sunt liniile acolo sau să cumpărăm terenul. Evident erau din zona mercantilă. Recunosc că m-am enervat şi am spus că în aceste condiţii nu avem ce să discutăm, noi avem o proprietate şi trebuie să ne daţi drept să o folosim. Vom vedea ce stabileşte instanţa. Am cerut colegilor să solicite o Ordonanţă preşedinţială, care să ne permită folosim bunul nostru până se pronunţă instanţa. Şi sperăm să o obţinem”, a mai spus primarul.

„Eu consider un abuz acordarea acelui teren”, mai spune Nicolae Robu, care a menţionat că a cerut colegilor să facă şi o plângere penală în acest caz: „În mod corect e evident că nu poţi să dai o stradă unei societăţi care se privatizează, să dai o parcelă când pe ea e o linie de tramvai. Eu vreau pace, cooperare pozitivă, dar când trebuie să lupt mergem şi la luptă. Vom merge la luptă”.

Primarul Timişoarei a mai subliniat că ceea ce s-a întâmplat luni cu accesul blocat „a fost total surprinzător”, că nu se aştepta să găsească acel teren închis.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

17 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

18 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

18 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

18 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

19 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

21 de ore ago