Primăria Timişoara

Nicolae Robu s-a supărat pe consilierii locali: Asumați-vă desființarea Colterm

După ce i-a convins pe consilierii locali să trimită de la bugetul primăriei către Colterm 38,9 milioane de lei, pentru a acoperi pierderile tehnice ale societăţii de termoficare, primarul Nicolae Robu nu a mai reuşit să facă la fel şi cu o altă hotărâre, prin care preţul energiei termice era ajustat.

Dăm bani de la buget pentru pierderile din reţeaua societăţii de termoficare, dar aceasta nu capătă, cel puţin momentan, şi de tarife mai mari plătite de consumatori. Primarul Nicolae Robu nu a reuşit să obţină aprobarea consilierilor locali pentru a scumpi căldura, ceea ce l-a enervat serios. El le-a cerut aleşilor să-şi asume desfiinţarea Colterm, pentru că acea scumpire ar fi oferit, de fapt un preţ real la energia termică produsă. Unul fundamentat, spune primarul.

„Oameni buni, noi vrem să falimentăm Colterm? Dacă noi nu avem prețul real, acolo se produce un deficit zi de zi, mergem în faliment. Hai, luați decizia, votați pentru desființare. Cu asta echivalează ce faceți dvs. nesusținând actualizarea prețului. Nu suntem conștienți de consecințe? Și așa greu ținem în viață societatea. Dacă nu vrem să mai existe, asumați-vă răspunderea desființării și loviți în 60.000 de familii, pentru că asta se întâmplă acum, în prag de iarnă. Este un preț fundamentat”, a fost discursul edilului-şef post-vot pe tema scumpirii gigacaloriei.

Un număr de 9 consilieri locali nu au vrut să-şi asume majorarea, abţinându-se de la vot, aceasta a fost îmbrăţişată de doar 13, nu îndeajuns ca proiectul să treacă. Dacă priuectul era aprobat, preţul ajungea la 204,79 lei/Mwh pentru energia termică destinată consumatorilor casnici și a prețului de 205,45 lei/Mwh pentru energia termică destinată consumatorilor noncasnici.

Totuşi, Colterm nu pleacă de la şedinţa de plen cu mâna goală, ci cu nu mai puşin de 38,9 milioane de lei, inclusiv TVA, bani care ar trebui să acopere integral pierderie tehnologice induse. O sumă îndeajuns de mare ca să garanteze obţinerea unui credit de la o bancă comercială, cu care societatea să-şi asigure funcţionarea, acum în prag de iarnă. Acest proiect a obţinut voturile consilierilor, la a doua strigare, după ce iniţial şi acesta fusese respins, la precedenta şedinţă de plen, după ce apăruse brusc şi neaşteptat pe lista iniţiativelor care ar fi trebuit votate de consilieri.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

7 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

7 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

12 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

13 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

14 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

14 ore ago