Mai sărbătorim revoluția în decembrie 2025?

Imediat după ce Timișoara s-a eliberat, iar Bucureștiul l-a trimis la Târgoviște pe dictatorul Nicolae Ceușescu, ce credeți că era în mintea unui adolescent furios? Că tovarășul va plăti pentru vărsarea de sânge din decembrie 1989, pentru lipsurile prin care au trecut românii în regimul său comunist, că societatea își va așeza valorile altfel… Bun, partea asta a dat substanță naivității noastre, dar până la gândul că vreodată vom mai ajunge să trăim frica și ridicarea în slăvi a lui Ceaușescu din cea mai înaltă funcție în stat, președintele României, nu și-ar fi imaginat nimeni vreodată.

Nu eram în stare să spun atunci câte zile vor trece până ce vinovații vor plăti, dar era atât de firesc să se întâmple un decont pentru tot ce s-a întâmplat în acele zile, în acei ani, încât băgam mâna în foc că dreptatea va veni. Nici acum nu sunt în stare să zic cât va mai dura, ba mai degrabă aș spune că nu va mai plăti nimeni, dincolo de pedeapsa primită de Ceaușescu, că despre dreptatea la care visam vom citi în cărți, poezi sau pe crucile martirilor. Dosarul Revoluției este în aer, persoanele malefice au plătit de ochii lumii sau au ajuns în viioarele guverne, alături de trimiși ai spionajului estic.

Credeam că lumea s-a așezat, că avem datoria să ne amintim de acei eroi prin tot felul de evenimente, de ședințe festive, de marșuri frumoase ale galeriei lui Poli, prin simpozioane, concerte și parastase. Că în câțiva ani vom avea un traseu al revoluției marcat în caldarâm pentru turiștii care ne vizitează orașul și nu numai. Acest proiect finanțat de Uniunea Europeană va fi o sursă de invățătură pentru copii de azi, care poate nu știu ce s-a întâmplat în 1989, de ce s-a strigat atunci „Să fie judecat/Aici în Banat, iar acum…

Acum unul din cei trei români care au fost la vot au optat cu îndârjire pentru un președinte care laudă „epoca Ceaușescu”. Cât de defectă poate fi societatea asta încât să ducă un astfel de om până spre cea mai înaltă funcție în stat? Pe cineva care a beneficiat de tot ce a oferit societatea după acea revoluție, dar acum își arată colții nostalgiei pentru un regim criminal, pentru că ar fi ctitorit atâtea pentru poporul său, dincolo de foame și frig. E doar o chestiune de revoltă și de reacție negândită sau mai degrabă despre educație?

Cum putem fi atât de oribi să nu observăm cum un individ este și patriot, și globalist prin ce a făcut până acum prin activitatea sa în diferite instituții internaționale. Cum poate fi un om credincios până la delir mistic, dar îl adulează pe Ceaușescu, cel care a dărâmat biserici? Și cum poate fi Căpitanul un model pentru acel candidat, când comuniștii i-au omorât în pușcării pe oamenii Legunii? Cum se vor raporta liderii revoluționari din Timișoara și întreaga țară, urmașii martirilor, cei arestați atunci și cei răniți de gloanțele „patriotului Ceaușescu” atunci când vor avea un astfel de președinte, poate la următoarele momente omagiale din decembrie 2025?