Primăria Timişoara

Primarul a cerut spălarea excesivă a străzilor, dar a fost salvat de mama natură

Aflat în disperare de cauză după ce smogul a umplut centrul Timişoarei, dar şi statisticile anunţate de staţiile de măsurare a calităţii aerului, primarul Timişoarei a dat ordin ca spălarea străzilor să se intensifice, aceasta folosind şi o serie de aditivi speciali. Planurile edilului-şef au fost anticipate de mama natură, odată cu ploaia de marţi, care a dus la revenirea indicatorilor de la staţiile de măsurare, la „verde”.

Nicolae Robu a fost salvat de mama natură. După ce o săptămână a fost nevoit să dea zilnic explicaţii, inclusiv ştiinţifice şi cu date de pe Wikipedia, el a avut, probabil, o dimineaţă de miercuri mult mai liniştită. Ploaia care a căzut peste oraş a „spălat” praful şi noxele din aer, făcând ca efortul insistent al companiei de salubritate stradală, din aceste zile, să fi fost în mare parte degeaba.

Staţiile de măsurare a nivelului poluării au revenit miercuri dimineaţa la „verde” culoare care arată o calitată foarte bună a aerului. Cea mai mare problemă, cea a prafului, a fost rezolvată de ploaie.

Zilele trecute, mai mulţi angajaţi de la salubritate au fost observaţi spălând cu insistenţă zona din jurul staţiei de măsurare instalată în Calea Şagului. Robu a recunoscut că el a cerut intensificarea operaţiunilor de spălare a străzilor, dar nu a precizat dacă a cerut acest lucru şi pentru zona staţiei, unde stăruinţa operatorilor de salubritate depăşea normalul.

„Eu am dispus să se intensifice spălarea străzilor, să aibă loc o accelerare. Avem multe şantiere, se produce praf, vremea e uscată, iar praful ajunge în atmosferă. Nu ascundem realitatea, ar însemna să închidem ochii. Eu nu fac naveta de la munte, ci trăiesc aici secundă de secundă. Vă asigur că sunt preocupat de parametrii mediului. Personal, am urmărit la 15  – 20 de momente cum sunt parametri, dar nu contează ăia instant. Când am venit eu primar erau 45 de depăşiri pe an, acum suntem la media de 7,9. Am pus nişte aditivi în apa folosită la spălat străzi, care ţine praful la sol”, a declarat Robu.

Cel de-al doilea mare motiv de care primarul vorbea insistent atunci când căuta explicaţiile ştiinţifice ale smogului, arderea frunzelor, se combate cu arme secrete! Mai precis, primarul le-a cerut oamenilor să nu mai ardă frunzele, ci să le pună în saci, alături de pubele. În mod normal, cei doi operatori de salubritate nu ridică asemenea deşeuri, dar Robu spune că rezolvă el: „Am făcut apel celor doi operatori să ridice acei saci. Dacă nu, noi facem, numai eu ştiu cum. Vom strânge sacii, după câteva zile, nu trimitem zilnic pe traseu maşinile”.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

2 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

10 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

10 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

11 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

11 ore ago