Administratie

Timişoara e în Europa şi trebuie să ţină cont de patrimoniu, spune consilierul local PSD, Sorin Ionescu

Grupul de consilieri locali ai PSD nu au decis ce poziţie vor aborda în şedinţa de plen de vineri, în ceea ce priveşte Planul Urbanistic Zonal de demolare a Liceului de Arte şi ridicarea acolo a unui nou cartier. Pe tema acestuia există deja numeroase dispute, iar opinia consilierului Sorin Ionescu este că e nevoie de ajungerea la un consens în această temă.

Nu s-a discutat ce poziţie comună se va lua, dar e programată o şedinţă pe această temă. Vorbim despre votul din CLT pe tema PUZ de la Liceul de Arte. Totuşi, consilierul local Sorin Ionescu, a oferit o serie de detalii despre acest subiect, el vorbind despre punctul său de vedere, „în calitate de timişorean”

„În grupul consilierilor locali ai PSD nu am discutat încă, dar vom avea o şedinţă pe această temă. Este punctul meu de vedere ca şi timişorean, trebuie să-i ascultăm pe specialişti, inclusiv Ordinul Arhitecţilor, a instituţiilor implicate. Pentru dezvoltarea oraşului trebuie ajuns la un consens. De acolo ar trebui să începem fiecare şi nu de la vot. Lucrul care trebuie să ne îngrijoreze este că nicio concluzie trasă din dezbaterilor publice nu au fost luate în considerare. Aceasta este o încetare a democraţiei locale.  Fiecare trebuie să-şi asume, noi trebuie să discutăm viziunile. Nu putem să facem ca asiaticii, care nu au mai ţinut cont de niciun monument, au dărâmat tot şi au construit acei zgârie-nori. Suntem n europa, sunt sute de mii de vizitatori care vin în Timişoara, trebuie să le punem la dispoziţie şi un patrimoniu pentru a vizita”, a declarat Ionescu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

2 ore ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

2 ore ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

2 ore ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

16 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

18 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

19 ore ago