Primăria Timişoara

A fost anunţat programul acţiunilor dedicate comemorării a 30 de ani de la Revoluţie

Primăria Timişoara a anunţat acţiunile din programul dedicat comemorării a 30 de ani de la Revoluţia din 1989. Instituţia finanţează în acest an o serie de evenimente.

Asociaţiile de revoluionari din Timişoara au propus o serie de proiecte care au devenit parte integrantă a programului  final prin care se comemorează eroii Timişoarei, dar se şi sărbătoreşte victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Timişoara.

Iată programul acţiunilor

Cupa Memorialul Revoluției  la minifotbal –  ediţia a XI –a, sala Olimpia

 (1 decembrie, orele 10.00 -17.00- meciuri preliminare, 8 decembrie, orele 09:00-16.00 – finale, 16 decembrie, intre orele 14.00- 16.00 Supercupa)

 6 decembrie

12:00 Lansare de carte:

 –  „Candelă împotriva timpului. După 30 de ani”, autori Titus Suciu, Vasile Bogdan.

 –  Buletin ştiinţific şi de Informare Memorial 1989, nr. 23-24 – Uniunea Scriitorilor Timişoara

15 decembrie

10:30 Simpozion  – ,,30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989’’- sala Revoluţiei

 17.00  Marşul Libertăţii – pe traseul Piaţa Maria  – Piaţa Victoriei şi depunere de candele pe scările Catedralei Mitropolitane  în memoria eroilor  martiri (Omagiu pentru cei căzuţi în Decembrie 1989 )

 16 decembrie 

11.00   Sedinţa festivă a Consiliului Local Timişoara dedicată comemorării eroilor martiri din Timişoara – Primăria Timişoara

Ziua Porţilor Deschise, Memorialul Revoluţiei, Str. Oituz nr. 2B

13.30  Vernisajul expoziţiei de pictură  “30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989” – Teatrul Naţional

14.00 Lansarea cărţii ” Timișoara – 30 de ani de libertate”, autor Adrian  Kali – Teatrul Naţional

14.30 Premierea câştigătorilor concursului de istorie  “30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989”– Teatrul  Naţional

 17.00 Concert de muzică folk dedicat  Revoluţiei Române din Decembrie 1989: Mircea Vintilă, Mircea Baniciu şi Ducu Bertzi – scena din Piaţa Victoriei (sala Filarmonicii Banatul, în caz de vreme nefavorabilă)

19:00  Concert Cercul de copii al Liceului „Ion Vidu” – Catedrala Mitropolitană

19.00 ,,Revolta”  – primul spectacol  de balet inspirat după evenimentele din 1989. Participă Maia Morgenstern și Ion Caramitru, coregrafia Vanda Ştefănescu şi Gigi Căciuleanu – Opera Română. (Acces pe baza de bilete de spectacol) 

20.00 Moment de reculegere şi aprinderea ,,Candelelor Nemuririi’’ în Piaţa Victoriei

23:45 Liturghie la Biserica Martirilor

17 decembrie – zi de doliu

10:00 Slujba de pomenire a eroilor -martiri şi depunere  de coroane – Catedrala Mitropolitană din Timişoara

12:00 Slujba de pomenire a eroilor -martiri şi depunere  de coroane –Biserica Martirilor

14:00 Slujba de pomenire a eroilor –martiri, parastas şi depunere  de coroane – Cimitirul Eroilor

18:00 Moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor – martiri pe treptele Catedralei Mitropolitane

18 decembrie

 10:00 Crosul Revoluţiei – stadion Dan Păltinişanu ( pista exterioară)

12.00  –  clădirea Senatului  Rectoratului Politehnicii Timişoara  –  lansarea videoclipului 3D al piesei “Timişoara”  interpretată de Pro Musica

18:00 Depunere de candele – Catedrala Mitropolitană

19 decembrie

10:00 Adunarea Festivă pentru celebrarea a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi lansarea volumului ,,Proclamaţia de la Timişoara – în contextul Revoluţiei Române din Decembrie 1989” – Universitatea de Vest

20  decembrie

12.00 Declanşarea sirenei  timp de 3 minute pentru a marca dobândirea de către Timişoara a statutului de oraş liber de comunism

15.30 Şedinţa festivă- sala Operei Române ( acces pe baza de invitaţii)

18.00 Rock for Revolution – Piaţa Victoriei 

Participa: Cargo,  Phoenix, Pro Musica, Sonatic

 21 decembrie

13:00 Expoziţie pe teme despre Revoluţia din Decembrie 1989- carte- album “Întâlnirea cu îngerul”, coordonator Mihai Olteanu, Bastion

 22 decembrie

Pomenirea eroilor martiri ai Revoluţiei Române în toate bisericile din Episcopia Timişoarei

Comemorări  în alte localităţi:

19-20 decembrie – Pelerinaj la Bucureşti: „Pe urmele Cenuşii Eroilor Martiri Timişoreni dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989”

Depunere de coroane la troiţa crematoriului ,,Cenuşa” din Bucureşti, parastas şi slujba de pomenire la Popeşti-Leordeni- Monumentul şi Biserica Eroilor Martiri, în memoria eroilor ucişi la Timişoara

21 decembrie – Pelerinaj la Slatina: „Pe urmele Martirilor Timişoreni dispăruţi în Revoluţia din

Decembrie 1989”.

 

Organizatori:

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 * A.L.T.A.R. – 1989 * Asociaţia ,,17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate în Revoluţia din Decembrie 1989” * Asociaţia ,,Memorialul Revoluţiei 16- 22 Decembrie 1989” * Frontul Democratic Român *  Asociaţia Revoluţionară,, Frăţie, Egalitate, Colaborare, Cooperare” * Asociaţia ,,Victoria” a Luptătorilor în Revoluţia din Timişoara * Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989  * Asociaţia,,Revoluţia 1989 Timiţoara” * Asociaţia pentru Recunoaşterea Meritului Revoluţionarilor  *  Asociaţia,,16 Decembrie 1989” * Asociaţia Luptătorilor din Revoluţia Anticomunistă 16-22 decembrie 1989 în colaborare cu Biroul Organizare Evenimente al Casei de Cultură din Timişoara

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

11 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

12 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

15 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

15 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

16 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

17 ore ago