Primăria Timişoara

Cu gropi astupate în loc de pavele. Trotuarele se „reşapează” temporar

Marea pavare a trotuarelor din zona zero a Timişoarei nu va avea loc în perioada imediat următoare, a anunţat Nicolae Robu, primarul Timişoarei. Dar, ne asigură el, timişorenii nu vor mai fi nevoiţi să facă echilibristică pe trotuarele sparte, muncipalitatea se apucă de cârpeli.

Nu facem trotuarele cu pavele „şmechere”, deocamdată cârpim gropile cu asfalt, spune Nicolae Robu, care s-a declarat învins de complicaţiile obţinerii componentelor pentru pavaj.

Cum pietonii au dificultăţi tot mai mari în a se descurca pe trotuarele găurite de dezvoltarea în forţă a oraşului, primarul a recunoscut că e nevoit să descopere soluţii alternative momentane.

„Trotuarele, nu am refăcut ce s-a spart, la lucrările făcute de noi şi de operatorii care duc în subteran cablurile. Din fericire se duc multe, acţiunea ghiliotina a avut succes, nu a fost fără rezultat, procesul de eliminare a cablurilor continuă. Am zis că refacem trotuarele când venim cu altă tehnologie, cu nişte pavele de mari dimensiuni. Este o tehnologie specială de realizare a acestora, cu ingrediente naturale. Până când vom avea un furnizor pentru acestea, remediem cu asfalt. Acum e groaznic, să vezi că în vecinătatea bordurilor e groapă şi se mai întâmplă şi în alte părţi. Se vor reface cu o cârpeală, nu se rade tot asfaltul acum, nu merită cheltuiala. Ulterior, în interiorul inelului 1 toate trotuarele urmează să fie cu astfel de pavaj. Depinde de condiţiile meteo vând vom face operaţiunea”, a declarat Robu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

13 minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

4 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

5 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago