Invatamant

Gala aniversară Politehnica 100% performanţă, un succes

Cei mai de succes absolvenţi ai Universităţii Politehnica Timişoara, alături de profesori actuali şi trecuţi pe la catedrele şcolii superioare tehnice bănăţene, s-au întâlnit în cadrul unei Gale aniversare. De asemenea, cu această ocazie a fost lansat şi proiectul prin intermediul căruia 100 de elevi cu rezultate excelente sunt premiaţi de UPT şi vor beneficia de mentorat din partea a 100 de absolvenţi de succes ai instituţiei.

Universitatea Politehnica Timişoara a intrat în anul centenarului, prin intermediul Galei aniversare „Politehnica 100% performanță”. Evenimentul a coincis cu premierea în cadrul unui proiect, „100 de politehniști de succes pentru 100 de liceeni merituoși”, prin care mai mulţi elevi merituoşi sunt susţinuţi de UPT.

Proiectul urmărește susținerea performanței încă de la nivel de liceu, prin crearea unui sistem de identificare, stimulare și motivare a elevilor capabili de performanță, nu doar ca rezultate la învățătură, ci și ca urmare a aptitudinilor intelectuale, creative, artistice ori sportive deosebite.
În acest scop, au fost identificați 100 de tineri cu capacități deosebite din liceele din regiune, și nu numai, și sprijiniți pentru a-și pune în aplicare pasiunea și a o transforma într-o profesie și carieră strălucitoare.

Totodată au fost desemnați 100 dintre cei mai de succes absolvenți ai UPT,  care fac cinste școlii prin rezultatele personale și profesionale obținute – antreprenori, edili, personalități culturale, sportivi de performanță, specialiști în poziții cheie în cadrul multinaționalelor, care, alături de prieteni apropiați ai Politehnicii, să constituie o rețea de mentoring pentru sprijinirea celor 100 de liceeni valoroși. Elevii selectați pot să cunoască, astfel, lupta, provocările, motivația celor 100 de personalități, astfel încât aceștia să poată deveni modele de urmat pentru tineri.

Elevii selectați au fost invitați la Universitatea Politehnica Timișoara pentru a înțelege istoria și performanța UPT, pentru a fi puși în legătură cu cei 100 de mentori din rândul absolvenților de succes, pentru a participa la workshop-uri de autocunoaștere și planificare educațională și a carierei și pentru acordarea a 100 de premii de excelență, în valoare de 1.000 de euro fiecare. Și asta nu e tot. Traseul profesional al celor 100 de elevi merituoși va fi monitorizat și susținut de Universitatea Politehnica Timișoara și după acordarea premiilor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

5 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

8 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

8 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

9 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

10 ore ago