Administratie

Lui Nicolae Robu îi pare rău de Gheorghe Ciuhandu, dar prejudiciul trebuie achitat

Condamnarea fostului primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu la închisoare cu suspendare şi plata unor despăgubiri, în dosarul finanţării echipei Poli a făcut necesară solicitarea de către primărie a sumelor datorate. O spune actualul edil-şef, Nicolae Robu, care a adăugat că nu a dorit acest lucru.

Decizia definitivă din justiţie face necesară solicitarea prejudiciului, pentru că acesta a fost decis printr-o sentinţă, spune primarul Nicolae Robu. El îi ia apărarea, într-o anumită măsură, fostul edil, în disputa avută de acesta în justiţie, pe tema contractului de finanţare a clubului de fotbal FC Politehnica, în era Iancu. El spune că un primar nu ar trebui condamndat doar pentru că a semnat o decizie luată de Consiliul Local, pentru că legea îl obligă să o facă. Robu insistă că habar nu are ce s-a judecat în acest proces.

„Nu cunosc toate aspectele, mai nimic nu ştiu din ce a făcut obiectul procesului. Nu cred că pentru simpla semnare a contractului de asociere s-a dat pedeapsă, problemele au fost la deconturi, nu cunosc, nu comentez. Am discutat subiectul acesta, de principiu un primar, executivul primăriei, dacă se adoptă o hotărâre de consiliu local, el are obligaţia legală să o pună în practică. Dacă hotărârea e ilegală, nu e normal să fie traşi la răspundere cei care au fost obligaţi să o pună în funcţie. Dacă ei o pun în practică ilegal, răspunderea e a executivului. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo”, a declarat Robu.

El spune că nu era interesat să solicite obţinerea unor despăgubiri, dar că a fost nevoit să o facă. Mai mult, el a declarat că e „din nou dezamăgit” de cel căruia i-a luat locul, după ce acesta ar fi spus că solicitarea de către municipalitate a unor despăgubiri de la el s-a făcut ilegal, pentru că nu există hotărâre de consiliu local în acest sens. Mai mult, Robu spune că i-ar fi luat apărarea lui Ciuhandu, la proces.

„Mă dezamăgeşte din nou primarul, el a fost în sală când am fost chemat ca martor. Am avut o intervenţie, nu ţintit de mine, ci a fost în favoarea domnului Ciuhandu. DNA a transmis o adresă la primărie, a cerut ca primăria să se pronunţe dacă se face parte civilă. Am cerut CLT să se pronunţe şi ei au refuzat. Dar eu am considerat că nu putem sta aşa. Primăria se constituie parte civilă dacă acel prejudiciu va fi stabilit de instanţă. Nu am spus că prejudiciul e cât a spus curtea de conturi sau DNA. În astfel de speţe rămâne sentinţa definitivă. Doar acum se ştie prejudiciul. Nu am spus că cei cercetaţi au produs un prejudiciu, atunci era pozitiv. Să nu mi se pună în cârcă pedepsele lor. Nu cred că au făcut cu rea credinţă. N-am avut vreo informaţie că ar fi acţionat cu rea credinţă. Dar e sentinţă definitivă”, a mai declarat Robu.

Actualul primar a mai spus că angajaţii primăriei care au fost judecaţi şi achitaţi se vor întoarce pe posturile avute, dar şi că pot cere despăgubiri băneşti pentru perioada suspendării.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

10 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

11 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

15 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

15 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

15 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

16 ore ago