Nicolae Robu nu-l înghite deloc, dar deloc, pe gânditorul Confucius

Oricât de democrat ar fi omul ajuns pe o funcție aleasă de demnitate publică, indiferent din ce partid istoric și cu șteif ar fi el, alegerile de reconfirmare în funcție sunt întotdeauna deranjante. Nimeni n-o să zică așa ceva, dar candidatul aflat în funcție ar fi în mod evident mult mai fericit ca regulile să-l avantajeze, dacă nu se poate cumva ca alegerile să fie desființate de tot. Așa s-a ajuns de la mandatul de președinte de patru ani la cel de cinci ani, așa s-a ajuns la primari să se aleagă dintr-un prim tur de scrutin și  scoruri derizorii cu care un primar în funcție recâștigă mandatul. La urma urmelor, o fugă de competiție. Nu a inventat-o Nicolae Robu, n-a inventat-o nici Klaus Iohannis și, dar spre ghinionul PSD, n-a pus-o în practică Mircea Geoană când la ultima confruntare a venit direct din sauna lui Sorin Ovidiu Vântu. Bun, Mircea Geoană n-a fost atunci președinte în funcție, dar absența de la dezbatere l-ar fi făcut, cel mai probabil, președinte al României în următorii cinci sau zece ani.

Prin urmare, fuga de confruntarea directă e rușinoasă, dar sănătoasă. Unii candidați și făcători de imagine se plâng că Klaus Iohannis nu vrea să stea față în față cu Barna sau Dăncilă. Dar dacă fuge de dezbatere, Klaus Iohannis fuge cum știe el mai bine, tăcând. Pe Klaus Iohannis nu l-ați văzut exhibiționându-se cu gesturi arogante de genul celor făcute de Nicolae Robu când a fost întrebat dacă ar vrea un duel intelectual cu contracandidatul Dominic Fritz, de la USR, spre exemplu. Nicolae Robu a dat-o ca boxerii ăia de și-ar mușca urechea la proba cântarului, dar care apoi nu mai urcă pe ring, de frică. Fără să-l citez exact, primarul liberal al Timișoarei nu s-a arătat dispus să se coboare la nivelul unui Fritz, iar el, fiul Bocsigului, Prințul Pipărcilor, nu are de ce să comunică cu un neamț pribeag, un om total lipsit de substanță din punctul dumnealui de vedere, iară comunicarea cu acesta n-ar fi făcut decât să-l scoată din anonimat.

Vă imaginați câtă aroganță pe metru pătrat în biroul primarului în funcție? Deși l-a citit, firește, pe Confucius, cel care zicea că modestia e fundația solidă a tuturor virtuților, Nicolae Robu a intrat mai degrabă în pielea lui Napoleon când gândea că „modestia e calitatea celor care nu au alte calități”. Astfel că, știindu-se cu o grămadă de calități l-a abandonat pe Confucius pentru a-l umili pe Fritz de la USR. Dar Fritz este și el un cetățean, dincolo de poziția sa de candidat. Nicolae Robu este arogant și cu candidatul Fritz, și cu cetățeanul Fritz și face o asemenea imprudență cu posibile efecte în bagajul său de imagine. De ce? Poate că îi este frică de o dezbatere cu cineva care ar putea să-l întrebe de ce nu avem una sau alta când programul său din 2012 ne ispitea cu stadion, sală polivalentă, bazine de înot, echipă de fotbal, parcări și altele.

Vă mai amintiți de Victor Ponta în alegerile din 2014? Și ce spunea el când nu voia să dea socoteală într-o dezbatere cu Iohannis în campania pentru Cotroceni? Că el stă acasă să mănânce popcorn. Fiecare candidat are „popcornul” lui și Nicolae Robu crede că dacă USR pierde teren în piața electorală jocurile sunt făcute și pentru localele de la Timișoara. Habar n-are cât greșește.